A reinceput la Pro TV emisiunea Imperiul Leilor. Una dintre putinele emisiuni careia i-am ramas fan si pe care o urmaresc cu interes si cu atentie, mai ceva ca pe un meci de fotbal. Comentez singur in fata televizorului: „uite, ala nu a decis bine”, „Leii i-au intins o cursa si nu a raspuns corect”, „Fii atenta ca asta e tare” – ii spun eu sotiei.
In primul rand, mi-au atras atentia cei doi lei noi (da, stiu ca pare un joc de cuvinte), unul prea tanar ca sa para ca are ce cauta acolo si celalalt parca prea batran. Am sa va vorbesc despre fiecare in cele ce urmeaza. SI mai interesant era faptul ca nu auzisem de ei, desi in general consider ca am suficienta cultura antreprenoriala si cunosc cel putin 90% dintre antreprenorii de succes din Romania.
Incepem cu cel tanar, Sebastian Dobrincu. Cum am invatat sa iau informatiile cu atentie si cu jumatate de masura si sa nu cred tot ce mi se spune fara sa verific sau sa trec prin prisma mintii mele, am zis sa caut pe internet. Am descoperit cu surprindere ca face si muzica. Intrebarea care mi-a venit in minte inca din prima clipa in care l-am vazut a fost: cu ce e el diferit de „influencerii milionari” de pe TikTok (si imi pare rau ca primul cu care imi vine sa il compar este Cristian Filip). Dincolo de atitudinea de zero lei a celui de-al doilea, amandoi sunt tineri, au bani si, cel putin din povestea lor antreprenoriala, par sa ii fi facut singuri. Nu de alta, dar parintii mei si-au vandut apartamentul in care locuiam ca sa aiba bani sa ma tina in facultate, iar facultatea era la Ploiesti, la 30 de km de Campina (orasul meu natal). Nici daca si-ar fi vandut toate organele nu cred ca ajungeam eu la Los Angeles. Iar unul dintre motivele pentru care nu am facut facultatea la Cluj a fost ca nu ar fi avut bani sa ma poata tine acolo. Din nou, asta nu inseamna ca nu sunt amandoi niste indivizi destepti si care au stiut sa faca bani. Dar raman cu intrebarea: cum scap de reticenta cand vad milionari de 22 de ani??? Indiferent daca au o atitudine de mult bun simt, aka Dobrincu, sau sunt la extrema cealalta, cum e Filip.
Apoi ajungem la Dr. Wargha Enayati. Si prima impresie pe care mi-a lasat-o a fost ca e handicapat (imi cer scuze persoanelor cu dezabilitati ca folosesc cuvantul asta, dar nu gasesc altul mai potrivit). Inca din prima secunda mi-a atras atentia fix precum personajul meu favorit din Squid Game, batranul acela care de fapt controla totul. Si, cautand ulterior pe internet, am inteles ca, intr-un fel, nu eram departe de adevar. I-am si spus sotiei inca dupa primele 10 minute de emisiune, asta daca pare asa handicapat si a ajuns acolo pe scaunul leilor, e cel mai periculos lei dintre toti.
Ceilalti trei lei din arena raman in continuare favoritii mei si ma bucur ca cei care au fost inlocuiti nu erau printre favoritii mei. Raman in continuare fan Dragos Petrescu si trebuie sa recunosc ca, de cate ori ma uit la Cristina Batlan, parca o vad pe Marta Usurelu, poate ca Marta e putin mai dura, desi sunt sigur ca si Cristina poate fi dura uneori, cand situatia o cere.
Pe cine mi-ar placea sa mai vad pe scaunele de la Imperiul Leilor?
E simplu, as incepe cu lista mea preferata de antreprenori din care clar as selecta pe Antonio Eram si pe Peter Barta. Apoi cred ca as vrea sa-l vad si pe Chifoi acolo, nu prea sunt eu de acord cu ce face el asa, in general si mai ales ce zice, dar asta nu inseamna ca nu as vrea sa-l vad in rolul de leu, daca tot se da el atata leu. De asemenea, deoarece cocheteaza totusi cu investitiile si ar aduce ceva plus valoare emisiunii (care are si componenta de show), parca as fi curios si cum e cu Dorian Popa pe scaunul de investitor. Iar acum sa trecem si la nume mai serioase, Dragos Anastasiu, Razvan Munteanu si, de ce nu, unul din fratii Paval (desi astia cumpara fabricile cu totul de pe bursa, cumpara si emisiunea si ProTV-ul pana se trezesc realizatorii sa inteleaga ce se intampla).
Mi-as dori sa fiu si eu in arena
Din pacate, cand vorbim de investitii in afaceri, vorbim despre cel mai important cuvant, si anume, scalabilitate. Nu toate afacerile scaleaza usor si afacerea mea nu sta tocmai stralucit la acest capitol. Asa ca, cu siguranta, nu o sa ma vedeti in fata leilor incercand sa atrag investitii, dar daca se termina cu pandemia asta, poate la anul ma invita si pe mine macar in culise sa ii cunosc personal si sa dau mana cu cei cinci lei din arena.
Din pacate, nu mai cunosc pe nimeni din PR-ul celor de la Pro, dar daca vad articolul asta, poate cine stie, ma au si pe mine in vedere la anul sa ma invite la un tur de platou.