Am Revolut. Recomand Revolut. Nu am incredere in Revolut

Posted by

In ultima vreme, tot felul de prieteni imi povestesc cat de tare este cardul celor de la Revolut si cat de multe facilitati si chestii de securitate are aplicatia si ce cool si ce fain e cardul. Unii s-au aruncat sa-si ia si Metal, ca daca tot au bani de aruncat, de ce nu?

Zilele trecute, cineva se plangea de o problema cu banii de la Revolut, i-au fost retrasi de prin Turcia sau ceva de genul, culmea, era un om de IT, dar care probabil nu a auzit niciodata de un „skimer” si probabil nici nu si-a facut vreodata probleme legate de securitatea cardului. In final si-a vazut banii inapoi, dar daca veti cauta atenti pe forumuri, veti vedea ca sunt si alti oameni care se vaita de diverse probleme legate de Revolut.

Eu am card Revolut si chiar va recomand sa va faceti unul, nu va dau link de afiliat, pentru ca nu vreau cardul Metal nici macar gratuit. Am impresia ca in aceste zile e iar o promotie prin care primiti cardul gratuit acasa, altfel costa vreo 28 de lei parca, oricum, o nimica toata.

Am incredere in Revolut? Nu, nu am incredere, nu tin bani pe cardul ala si il folosesc doar cand am nevoie si adevarul e ca nici nu prea am nevoie, ca in ultima vreme nu prea am mai calatorit ca sa-l folosesc la ceea ce e el cu adevarat bun, la comisioane mici intre conversiile valutare. Nu mi-as pune salariul pe el si nici nu as pune bani pe el prea multi, iar de cate ori am pus, am avut grija sa-i cheltuiesc foarte repede. Sumele pe care le tin pe el nu sunt mai mari decat cele pe care le am cash in portofel. Daca pierzi portofelul si aveai 100-200 de lei acolo in el, parca nu-ti pare asa rau de el, mai repede plangi dupa acte, avand in vedere cat ai de alergat ca sa-ti faci altele. Cam asa si cu Revolut, daca se intampla ceva, nu cred ca as plange dupa banii de acolo, pentru ca am grija sa nu pun prea multi.

De ce-l recomanzi daca nu ai incredere?

Pentru ca in anumite situatii e bun, pentru ca unele dintre facilitatile lui sunt super bune si poti economisi bani prin utilizarea lui. Sa pun sume importante de bani pe el? Niciodata. Daca mai intru si in teoria conspiratiei si ma gandesc ca fondatorii au stranse legaturi cu Rusia, sau sunt suspectati de acest lucru… atunci devin si mai paranoic.

Nu trebuie sa ai incredere intr-un produs daca iti poti face treaba cu el. Revolut e un instrument cu care sa-ti faci treaba; de aici si pana la fanatismul unora care cred ca Revolut e tatal bancilor si ca „o sa rupa” e cale lunga si vedeti ca nu doar bancile romanesti au dat faliment de-a lungul timpului, iar Revolut e un start-up, nu o banca.

2 comments

  1. eu nu mi-am facut inca. pentru cele doua vacante pe an imi asum pierderea comisionului la casele de schimb, din lei in euro, si merg cu cash. Asa imi place oricum.

    Dar noi am mai „vorbit” despre asta.

Comments are closed.