Aveti idee cam cat cantareste 1 kg de aur?

Posted by

Titlul e menit sa atraga atentia – un kilogram de aur cantareste un kilogram; problema e ca tot vad prin filmele politiste masini intregi pline cu lingouri de aur. Ultimul astfel de film in care puteti vedea masini pline cu lingouri de aur, La Casa de Papel, arata din plin astfel de lingouri carate peste tot, imagine care din pacate nu e deloc conforma cu realitatea.

Asa ca mi-am propus sa va stric imaginea deformata din filme si sa vin cu cateva informatii stiintifice legate de densitatea aurului si de volumul acestuia. Pe scurt, aurul este unul dintre cele mai grele metale; si, ca sa va dati seama de greutatea lui, aurul are o densitate de 19.300 Kg/m3. Putem compara cu plumbul care are o densitate de doar 11.340 kg/m3.

Ce inseamna asta intr-o imagine vizuala?

Probabil stiti cu totii bazinele acelea mari, albe de apa (se numesc bazine IBC), care au aproximativ 1 m3 (metru cub). Vedeti in poza de mai jos un astfel de bazin. Tot in poza am pus si un container maritim cu lungimea de 12 metri (40 feet). Containerele maritime sunt de 2 feluri, de 6 metri alea mai mici si de 12 metri alea mai lungi (poate si altele, ca nu-s eu expert in containere, desi asezarea lor pe vasele de tip cargo ma face sa cred ca-s de dimensiuni standard intotdeauna). Acum cateva detalii despre volumul si greutatea unui astfel de container. Din datele culese de pe internet, are un volum de aproximativ 67 de metri cubi si o greutate maxima admisa de 30-32 de tone.

Cu alte cuvinte, daca ar fi sa pun in el bazine IBC goale, ar incapea aproximativ 67 de bucati, dar daca le-as umple cu apa, atunci nu as putea sa pun 67 de tone, ci doar 30 de astfel de bazine. Si acum sa ne intoarcem la aur. Ati vazut mai sus ca densitatea aurului este de 19.300Kg/m3, asta in cifre rotunde inseamna ca un metru cub cantareste aproximativ 20 de tone. Cu alte cuvinte, in tot containerul nostru de 12 metri lungime, abia am putea pune 1 palet si jumatate de aur – maxim 2 paleti.

Daca fac presupunerea ca un lingou are inaltimea de 10 cm (adica 10% dintr-un metru) si incerc sa desfasor acel metru cub pe suprafata (adica 1 singur rand din cele 10 randuri), as avea nevoie de 10 metri patrati pentru a pune toate lingourile pe un singur rand. Cu alte cuvinte, cu 15-20 de metri patrati as ajunge deja la greutatea maxima admisa.

Desigur, sunt constient ca lingourile au spatii intre ele, in realitate s-ar putea ca un metru cub de lingouri sa nu aiba 20 de tone, ci doar 10 tone, dar chiar si asa, calculele nu se schimba prea mult; sa zicem cu indulgenta ca am maxim 2 lingouri puse unul peste altul pe toata suprafata unui container.

Si, daca credeati ca cele 19 tone de aur per metru cub sunt grele, sa vedeti osmiu cu 22 de tone per metru cub…

In loc de concluzie

Mai jos vedeti in poza cam cum arata un „europalet” din metal care sustine aurul in realitate. As fi vrut sa pun langa el si o poza cu un europalet cu lingouri de aur, dar din pacate nu am gasit. Oricum, eu ma indoiesc ca un europalet din acela de lemn ar putea sustine greutatea lingourilor.