Posted by Cu tot respectul pentru cei care s-au udat pana jos cand au vazut filmul, de parca au primit iluminarea si nirvana prin acest film, pentru mine a fost o mare porcarie, m-am plictist, m-am enervat si am ras de cat de idiot poate sa fie uneori un scenariu. Atentie, acest articol contine spoilere. Sau naiba stie, probabil ca depinde de alegerile tale daca vei ajunge sau nu pe aceleasi ramuri temporare cu mine.
Pasionat de filme SF, vazand parerile celor din bula mea de pe facebook, legate de film, am zis ca e cea mai buna alegere cu care sa-mi incep viata pe Netflix. Inca un film ca asta si nu trece nici luna gratuita si dau cancel la abonament.
Prima alegere (presupun ca nu are si mai multe inceputuri filmul, desi tehnic e posibil si asta) a fost cea cu mancarea, nici nu incepuse bine filmul si zbang cu intrebarea. Ma asteptam la alegeri in punctele cheie ale filmului care sa schimbe destinul dar am zis ca ok, probabil e pentru utilizatorii mai neavansati ca sa inceapa sa inteleaga cum stau lucrurile, un fel de demo inainte de joc.
Apoi parca au mai urmat cateva pana in momentul in care am acceptat sa lucrez in firma la joc (sau personajul a acceptat la alegerea mea) si zbang, nu e bine, a dat firma faliment, ia-o de la inceput. Deja sa intrezarea faptul ca unele alegeri nu schimba nimic si ca de fapt nu alegi nimic in film.
Acum, fiind programator, urmaream cu atentie si „algoritmul” din spate. In principiu erau trei secvente mari si late in film: IF (alegerea ta), LOOP (pentru ca de multe ori nu o lua pe o alta ramura si te intorcea inapoi la aceeasi alegere si RANDOM (pentru ca da, dupa cum veti vedea mai incolo, am rulat si de mai multe ori aceeasi alegere si era putin, foarte putin diferita).
Alegerile in sine m-au deranjat. Ma faceam sa ma intreb cum ar fi aratat lucrurile pe partea cealalta si asta ma deconcentra putin de la film. Creierul uman e invatat ca, atunci cand se uita la un film, sa urmareasca stilul unei povesti si probabil e foarte tare sa-l faci pe cel care se uita la film sa se intrebe anumite lucruri, dar nu e o senzatie placuta. Adica, in loc sa privesc relaxat un film, stateam sa ma intreb oare ce au facut pe ramura cealalta.
Codul din spatele filmului cred ca e un cosmar pentru orice programator. Seamana cumva cu cel desenat pe peretii din film. Sunt multe „if”-uri in care refolosesc bucati de scenariu de pe alte ramuri, in felul asta cred ca pot exista lejer cateva mii de combinatii posibile ale filmului, desi la unele era un LOOP, adica faceai o alegere proasta care te intorcea inapoi la alegerea facuta, pentru a o lua pe celalalt drum. Un fel de drum infundat prin labirint, ca sa spunem asa, ceea ce poate reduce miile de scenarii posibile la un numar de 4-5.
Din alegere in alegere, plictisit ca unele secvente le revedeam iar si iar, am ajuns la pasul in care dupa ce-l omorase pe tac-su trebuia sa alegi daca il ingroapa sau il cioparteste. Dincolo de faptul ca niciuna dintre alegeri nu-mi facea placere, a fost si momentul in care mi-am zis in gand: „Raspunsurile astea sunt stocate pe un server” si am si avut un flashback cum echipa din Minority Report intra peste mine in miez de noapte si ma salta pentru ca profilul meu pshihologic e unul periculos.
Ne dam cu curul de pamant cand ne suna X-ulescu sau primim un e-mail si incepem sa intrebam „dar de unde aveti numarul, dar stiti ca e nasol cu GDPR?” si ne udam de tot la un astfel de film care poate face un profil psihologic complet prin niste simple intrebari in care tu alegi niste raspunsuri. Mai ales ca esti atent la actiunea filmului si nu la raspunsuri, ca sa poti judeca de doua ori ceea ce spui. Eu aici vad o mare problema si citeam aseara dupa film ca, da, Netflix a stocat datele fiecarui utilizator. Doar nu erau prosti sa nu le stocheze. Inca 2-3 filme d-astea si o sa te miri de ce nu ai primit viza de America, desi erai cel mai bun baiat din lume. Desigur ca exagerez putin acum, dar probabil peste 10 ani nu vor mai fi exagerari.
Si am ales sa-l ingrop. Si am ales sa-l ingrop. Si am ales sa-l ingrop. La un moment dat eram destul de nervos si radeam zgomotos in miez de noapte, cu gandul ca o sa se faca ziua afara si dimineata si eu o sa ma uit ca retardul la aceleasi secvente din film. Singura schimbare era un singur cadru in care suna telefonul si raspunsul era diferit, la un moment dat doar ridica telefonul si-l punea la loc. Cam aici a fost punctul in care mi-am dat seama ca alegerile si scenariile multiple nu-s chiar pe liber arbitru si ca la un moment dat o sa ma plictisesc si o sa aleg sa-l cioparteasca, si bineinteles am facut asta la un moment dat. Aici poti sa te uzi tot si sa te intrebi, nu, sa ai revelatia ca de fapt nu alegi tu si ca altcineva alege pentru tine. Am avut si eu revelatia asta, doar ca la mine a sunat cam asa: Astia de la Netflix isi bat joc de mine si de timpul meu cu porcaria lor de film.
In fine, l-a ciopartit, nu mai stiu daca am mai avut doua-trei alegeri de facut si incepe „din nou” filmul cu o tipa programator care reconstituia jocul de la 1800 toamna. A fost un moment de entuziasm pentru mine, am zis stai sa vezi ca abia acum incepe filmul, ce idee geniala, vor sa-mi transmita o idee super faina si am avut o singura alegere, sa arunce ceaiul pe computer sau sa distruga computerul. Partea nasoala e ca, indiferent de alegere, ala era unul din scenariile finale posibile. Nu stiu toate finalurile posibile, dar am avut impresia ca eu l-am ales pe cel mai de rahat sau ca filmul nu are nicio concluzie, nu transmite nimic, nicio idee. Stiti momentul ala in care te uiti la un film prost si cand te astepti sa vezi concluzia finala, se termina filmul si te lasa asa cu ochii in soare, de injuri regizorul si scenaristul de toti sfintii? Cam asa a fost si cu asta.
Nu ma lasa initial sa ma duc la inceputul filmului, mai ca voiam sa ies din aplicatie ca sa incerc un alt scenariu posibil. Pana la urma am reusit, desi dadeam pe butoanele de repede inainte, ca ma plictisisem de revazut de atatea ori aceleasi si aceleasi cadre.
Am ajuns la alegerea dintre Netflix si Easter EGG (cititi pe wikipedia care e faza cu Easter EGG). Prima oara alesesem simbolul ciudat, neintelegand ce cauta Netflix acolo. Acum am ales Netflix si aici povestea era probabil putin mai interesanta. Eu am ras din nou nervos, „ce le-a mai dat astora prin cap”. Aici probabil trebuia sa ma ud, iar la revelatia ca de fapt eu ii controlez destinul celui din joc (mi-e greu sa-i spun film) care nu intelegea de fapt cum cineva din viitor ii controleaza destinul in cadrul unui show interactiv. Daca m-ar fi prins filmul, probabil ca faza de aici mi-ar fi placut, dar eram deja mega plictisit si enervat si cum mai vreti voi ca sa ma mai lumineze ceva.
Am mai rulat niste scenarii, la un moment dat la psiholog ii spune ca vrei mai multe actiune unde nu prea aveai de ales decat Da si Desigur si filmul o lua intr-o directie care nu-si avea locul deloc intr-un film de genul asta, am ras din nou gandindu-ma ca de la un film SF si filozofic ajung la unul cu Bruce Lee, va dati seama cam cat de jenanta era situatia. De aici m-am trezit iarasi aruncat intr-un final idiot cu „filmarile de la film si cu actorul confuz”, alt final prost al unui scenariu prost, care i-a facut pe multi sa spuna wow.
Culmea e, daca stam sa ne bagam in discutii filozofice la un pahar de vin, s-ar putea sa ma auzi emitand pe gura teorii destul de asemanatoare cu cele din film. Doar ca am avut impresia ca o idee misto de spatiu multidimensional cu realitati alternative e cel mai prost explicat posibil. In contextul in care aceste realitati s-ar putea sa existe doar atunci cand exista un observator, cititi despre cercetarile la nivel cuantic si despre relatia luminii in raport cu un observator, e fascinant si te pune pe ganduri de 1000 de ori mai puternic decat o face prostia asta de film.
Daca e sa compar cu The Truman Show, e de 1000 de ori mai bun filmul cu Jim Carrey decat acest Bandersnach, asta pe ideea de control sau cineva care priveste de sus.
Cea mai misto gluma pe care o puteti face?
„Bah, despre ce cadavru vorbesti, ca noi ne-am uitat de 10 ori la film si nu am vazut niciun scenariu cu un cadavru de ingropat sau de ciopartit. La ce film te-ai uitat tu?” Dar stati linistit ca ma mai uit o data si cu sotia mea ca sunt curios sa-i vad reactia si ce se intampla in filmul ei, chiar daca probabil o sa ma plictisesc de moarte. Si, da, stiu ca pe un anumit timeline, tac-su era in viata, desi nu-s convins ca ai alegeri care sa ocoleasca complet faza cu ingropatul.
Asteptarile mele
Asteptarile mele erau cu totul altele, poate de aceea nici nu mi-a placut filmul. Ma gandeam ca o sa fiu intrebat de 2-3 ori pe parcursul filmului de anumite directii in care sa o ia naratiunea si de acolo sa o ia pe o cale complet diferita. Problema e ca asta costa bani multi. Daca la jumatatea filmului ai o alegere, deja in loc de o ora de film ai 1.5 ore (si costurile de productie deja au crescut cu 50% si daca dupa 3 sferturi mai ai iarasi pe fiecare ramura o alegere, deja se mai adauga inca 30 de minute de film, doar 4 scenarii posibile si costuri duble cu filmarile. Daca pentru 1 ora de film (rezultatul) probabil, se consuma 500 de ore de filmari, montaje etc. Va dati seama ce inseamna sa dublezi timpul asta? Si am zis 100 de ore asa la intamplare, ca nu am habar cate sute de oameni si cate sute de ore presupune productia unei singure ore de film bun.
Cred ca filmul a fost mai mult un exemplu de ce se poate face din punct de vedere tehnic, un fel de demonstratie si s-au concentrat mai putin pe partea artistica, narativa etc…
Ca tot vorbeam de programatori si de faptul ca-s cam dusi cu capul
La doar patru ore de la aparitia filmului, cineva deja facuse maparea tuturor scenariilor. Aveti poza mai jos.
P.S. Nu am vazut Black Mirror, dar cred ca ala s-ar putea sa fie misto.