Mai 14

Cate ceva despre blogurile de tehnologie

Cate ceva despre blogurile de tehnologie

Urmaresc cu interes cam ce bloguri apar pe zona de tehnologie, pentru ca este una din nisele care ma intereseaza in mod direct, avand mai multe proiecte in aceasta zona. Si daca in cazul blogurilor consacrate, deja le cam stiu evolutia si pozitionarea, trebuie sa recunosc ca cel putin pe zona de tehnologie apar frecvent bloguri noi, fiind o nisa destul de atractiva, dar si extrem de volatila.

Unii spun ca nu mai e loc pe aceasta nisa, fiind deja plina, eu spun ca e destul de mult loc si ca desi apar bloguri pe tehnologie mai ceva decat ciupercile dupa ploaie, majoritatea dispar la fel de repede cum au aparut. Sunt cateva mai mari, care deja au prins o cota din piata si multe mici, care acum isi cauta drumul, incercand intr-un fel sau altul sa se diferentieze de ceea ce fac ceilalti.

Un astfel de blog, chiar daca este orientat catre obtinerea de venituri din afiliere, este Review Blog, un blog aflat oarecum la inceput de drum, cu aspect curat si cu cateva caracteristici pe care nu le-am vazut la alte bloguri. In primul rand, mi-a placut foarte mult modulul de rating, care ofera un rating general al produsului in functie de raportul calitate/pret, performanta si design. Un al doilea modul care iarasi mi-a atras atentia (am si eu chipurile un modul propriu de genul acesta in lucru de ceva vreme, doar ca nu am timp sa-l termin) este modulul care vine cu recomandari legate de reduceri si preturi.

Conceptul unui asemenea blog nu e unul nou, imi aduc aminte de vremurile de inceput ale profitshare, cand o prietena a facut un astfel de blog (bazandu-se pe experienta in afiliere din afara tarii) si a reusit sa castige atat de multi bani cu el, incat dupa trei luni cei de la profitshare.emag.ro i-au inchis contul, banuind ca e ceva in neregula. Astazi sunt multe astfel de bloguri pe piata si sunt curios cate vor supravetui de-a lungul timpului. Probabil ca vor supravietui doar blogurile celor dispusi sa investeasca nu doar in calitatea articolelor, ci si in promovarea si dezvoltarea lor.

Chiar daca este o concurenta acerba intre aceste bloguri mici, unele reusesc sa faca profituri mai mari decat cele cu vechime, iar aici trebuie sa recunosc ca blogurile de tehnologie pe care noi le „pastorim” nu stau asa bine in privinta veniturilor din afiliere. E drept ca noi suntem orientati mai mult pe branding si pe cresterea site-ului si nu pe vanzari prin intermediul lui, dar asta nu e o scuza totusi pentru a justifica veniturile scazute din afiliere.

De asemenea, stiu ca in spatele unui blog de tehnologie se afla multa munca, de fapt cred ca in spatele oricarui blog de succes se afla un volum impresionant de munca, dar tocmai acel numar de ore lucrate poate face diferenta fata de blogurile concurente.

La final vreau sa te intreb pe tine, cititorule, citesti bloguri de tehnologie? Ai incredere in ele, le apreciezi? Ce-ti place si ce nu iti place la ele?

Lasa un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.