Posted by Nu stiu cati dintre voi stiti ca o mare parte a oamenilor evita in mod constient sau inconstient sa discute despre bani. Desigur, exista o parte dintre ei care se vaita de lipsa banilor, dar mai ales aceia – daca ii veti lua la intrebari mai profunde legate de bani – veti vedea cum devin agitati si nu vor sa dicute despre asta. Si asta datorita faptului ca majoritatea dintre ei traiesc cu impresia ca nu pot avea niciun fel de control al lor si sunt cumva speriati chiar si de o simpla discutie despre ei.
Acum bineinteles, cand ma refer la discutii legate de bani nu ma refer la detalii legate de cati bani aveti sau unde ii tineti, asta e probabil o chestiune privata care nu isi are locul in niciun fel de discutie, mai mult chiar, experienta personala imi spune ca e bine sa fiti prevazatori si sa pastrati aceste informatii pentru voi. Dar asta nu inseamna ca nu puteti discuta despre bani, despre modul in care acestia circula si mai ales despre managementul lor.
Si sfatul meu este sa discutati despre bani cu alti oameni, atunci cand aveti ocazia, in felul acesta capatand o intelegere mai buna asupra lor, a modului in care acestia pot fi controlati si ajutandu-va in final sa aveti o educatie financiara mai buna.
Eu, personal, am fost uimit sa vad cati oameni evita sa discute despre bani. Cred ca unii dintre ei sunt dispusi sa iti spuna mai repede lucruri legate de viata lor personala, decat sa discute despre bani. Si acum sa nu va inchipuiti ca era vorba de discutii profunde, ci de intrebari simple, de genul celor pe care le voi enumera mai jos.
Cateva intrebari pe care ar fi bine sa vi le adresati si care reflecta relatia voastra cu banii
- Pot aloca lunar un procent din venituri pentru economii? Pot face asta luna de luna? Daca nu, de ce consider eu ca nu pot face asta?
- Pe ce se duc banii castigati lunar? In ce procente se duc pe diverite tipuri de activitati sau produse?
- Imi doresc un anumit produs, dar nu-l pot cumpara pentru ca e prea scump? Ce spune asta despre mine? Cum e mai corect sa spun: este prea scump sau nu mi-l pot permite?
- De ce am nevoie de mai multi bani? Chiar am nevoie de mai multi bani?
- De ce nu pot sa fac economii? De ce cred eu ca nu pot sa fac economii?
- De ce nu imi place sa ma informez si sa citesc mai multe despre bani?
Acestea sunt doar cateva intrebari care sa va puna putin pe ganduri. Desigur, ca raspuns la unele dintre ele s-au scris carti intregi. Kiyosaki vorbeste despre o parte din ele in cartile lui, dar sunt alte cateva zeci sau sute de carti din care puteti invata mai multe despre asta.
Vorbe din popor pe care va sfatuiesc sa le ignorati in „relatia” cu banii
Dumnezeu ii da fiecaruia atat cat poate duce. E vorba lenesului care nu are chef sa miste un deget pentru a avea un trai mai decent, mai multi bani si, in fond, o viata implinita. Lasa totul in mana unei divinitati nedefinite drept scuza pentru proasta intelegere a banilor si a managementului acestora.
Banii nu aduc fericirea. O alta vorba plina de duh, dar lipsita total de substanta. Si da, cunosc si eu oameni care au foarte multi bani, dar sunt niste epave; dar pentru asta nu sunt vinovati banii. Ganditi-va la momentul cand v-a oprit un politist in trafic, sa zicem ca nu aveati centura, sau s-a ars un far, sau alta contraventie minora si v-a dat o amenda. V-ati suparat, v-ati enervat si parca ar fi picat cerul pe voi. Ia ganditi-va ca o educatie financiara solida va determina sa puneti 3 lei separat de cate ori va urcati la volan. Daca faceti asta in momentul in care aveti parte de o intamplare precum cea de mai sus, o sa ii spuneti zambind domnului politist: Asta e, am gresit, platesc! O simpla amenda nu va avea niciun fel de impact negativ asupra ta, pentru ca din gramada aia in care ai pus mereu 3 lei, nici macar nu se cunoaste daca luati de o mica amenda. Suma am luat-o pur si simplu intamplator, daca stiti ca sunteti mai neastamparat la volan, poate veti vrea sa puneti de fiecare data cate 10 lei deoparte.
Banul e ochiul dracului. Si ce face, se uita la voi? Daca e doar ochiul, nu o sa va muste in mod cert, deci nu ai de ce sa te temi. Si banul nu e rau sau bun, e doar un instrument pe care il folosesti. Poti folosi un ciocan sa construiesti o casa sau sa dai cuiva in cap. La fel poti folosi orice alt instrument pentru a face rau sau bine, inclusiv banii.
Prea multa bogatie prosteste oamenii. De aceea Bill Gates, Elon Musk, Mark Zuckerberg si altii au ajuns cei mai prosti oameni de pe pamant, nu? Si probabil si cei mai nefericiti, in contextul in care, cum spuneam mai sus, banii nu aduc fericirea.
Cu scuzele de rigoare, sper sa nu deranjez prea mult cu criticile fata de acest articol. Totusi mi se pare cam la fel de utopic ca acele articole despre parenting care dau atata imporanta drepturilor si prioritatilor cupilului incat le incalca pe cele ale parintilor.
Vorbeam anul trecut cu cineva care obisnuia sa stranga bonurile pentru o imagine mai clara a cheltuielilor lunare si incerca sa ma convinga cat de mult il ajuta asta cand se duce la cumparaturi. Evident, sunt de alta parere. Daca nu ai o familie vicioasa, adica nu fumati, nu aveti un consum exagerat de alcool (mai ales scump), nu aveti cheltuieli exagerate si inutile pe haine, jucarii, mofturi culnare etc si incercati sa fiti atenti si la becurile (economice) lasate aprinse aiurea, la caldura moderata pe timp de iarna si la consumul de apa, ce sens mai are stransul bonurilor?!?! Daca esti din fire cheltuitor, evidenta bonurilor nu va face decat sa-ti confirme asta, dar nu te va impiedica sa fii si pe viitor.
Bun, acum sa explic de ce consider articolul utopic. Initial am vrut sa dau ca scenariu de lucru o familie formata dintr-un sot cu dizabilitate grava si o sotie cu disponibilitate mica de angajare, conditionata de programul nevoilor sotului, dar si cu un copil in ingrijire. Apoi mi-am dat seama ca un asemenea scenariu ar fi catalogat drept „caz social” si nu o regula in peisajul economic. Prin urmare voi da urmatorul scenariu: sot, 45 de ani, fost instalator telefoane timp de 10 ani (tehnologie depasita), in prezent in cautarea unui serviciu de peste 5 ani; sotie, 40 de ani, fosta angajata schimb valutar timp de 15 ani, si-a intrerupt activitatea timp de 4 ani pentru doua sarcini maternale, in prezent angajata unui schimb valutar care nu pune pret pe munca si timpul ei; doi copii de 5 si 3 ani in intretinere. Putem considera acest scenariu tipic economiei romanesti: angajati neadaptati cerintelor pietei economice, prinsi in riscul de a-si schimba locul de munca si teama de „a nu da cioara din mana pe vrabia de pe gard’. Evident necesitatea riscului si teama esecului vor crea o frustrare la nivel individual, certuri etc. Dar aceste aspecte nu sunt mentionate in articol, ma rog, probabil ar fi lungit articolul destul de mult iar scopul era sa se puna accentul pe responsabilitatea financiara. Totusi, neluand in calcul aceste detalii ne impiedica sa vedem tabloul per ansamblu. Sa nu uitam, un angajat labil emotional devine un pericol social si implicit pune in pericol imaginea companiei. Ca o prima concluzie vreau sa spun ca un anumit nivel de satisfactie materiala individuala este necesara. Vesnicul compromis, sa nu-ti cumperi o bere ca barbat, o floare sotiei, o prajitura copiilor, iti aduce pe de o parte economii si pe de alta frustrari. Deci cand vezi pe bonuri ca ti s-a dus intr-o luna cam o suta de lei pe astfel de „alinturi”, te gandesti ca intr-un an se aduna 1200 de lei, incepi sa te simti vinovat si paraduitor, gandindu-te ce ai putea face cu acesti bani.
Prin urmare articolul este chiar discriminator, adresandu-se in principal acelor familii care-si permit si acoperirea cheltuielilor necesare (utilitati, taxe, hrana, haine etc), a micilor placeri si sa-si mai permita sa puna si cate 3 lei la fiecare urcat la volan. Sunt familii, cum dadeam si scenariul de mai sus, cu un buget total de 3000 lei, din care mai platesti vreo 250 euro si chirie, iar aceste familii nu sunt cazuri sociale asa cum ar putea fi considerata situatia in care un sot are dizabilitati, desi sunt de parere ca nici acela nu ar trebui considerat un „caz social” ci mai degraba o familie cu necesitati atipice in raport cu media sociala. In opinia mea acestea sunt familiile clasei de mijloc a Romaniei si n-ar trebui exceptate din articolele economice decat daca acele articole au un public tinta cu un anumit buget.
Ca un „P.S.” ma arat dezamagit ca in ultimul paragraf din articol ai mentionat doar unele persoane ajunse bogate dar n-ai pomenit de fotbalistii ajunsi milionari care au ca prima grija luxul extravagant, politicienii care pur si simplu nu rezista tentatiei banilor atunci cand sunt pusi sa administreze bugete de sute de milioane de euro, unii cantareti si actori de la Hollywood care in final isi distrug cariera din cauza banilor.
Salutari si felicitari pentru blog, am deja cativa ani de cand te citesc 🙂
Multumesc pentru comentariu. Iti pot da caz concret, 2 persoane ambele faceau naveta Bucuresti Ploiesti, ambele tinere, un nivel de trai sa zice asemanator, una din ele cu greu dar se ajungea cu banii acand un salariu de 1200 lei, cealalta nu se ajungea deloc cu banii avand un salariu de 4000 de lei. Prima persoana visa sa ajunga pe Coasta de Azur, si a si ajuns la un momet dat, cred ca e povestea ei undeva pe blog.
Legat de bonuri, si eu tin evidenta cheltuielilor intr-un excel, ma ajuta foarte mult sa inteleg unde se duc banii mei si astfel pot lua decizi, de exemplu peste 400 de lei pe luna se duc pe medicamente desi nici eu nici sotia nu suntem bonavi. Cand ai datele in fata, si vezi ca tu dai 600 de lei pe luna la cinema, poti decide sa dai 300 si sa pui deoarte pentru o vacanta in Grecia. Ideea e ca avand datele (bonurile de care zici tu) poti decide mai bine ce vrei sa faci cu banii tai.
Te poate ajuta foarte mult educatia financiara. Si crede-ma ca pot da foarte multe exemple. Sa presupunem ca ai un salariu e 1000 de euro pe luna, vrei sa iei un tv led de 3000 de euro, in socoteala ta zici ca mai are si nevasta ceva salariu, si ca te costa 3 luni de munca tv-ul ala. Daca ai excelul ala in fata o sa vezi ca tu ai 12000 de euro pe an si ca 3000 de euro pentru un tv, nu ti-l permiti, mai bine te duci in vacanta cu bani aia.
Mda… Ma simt oarecum contrariat in momentul de fata. Poate nu reusesc sa patrund cu adevarat in esenta ideii asa cum o vezi tu, chiar daca am facut si eu joculete de educatie financiara de genul baniIQ (nu, nu confund un astfel de joculet cu un seminar profesionist).
Exemplele pe care mi le-ai dat nu le vad ca pe o responsabilitate financiara ci mai degraba ca pe o reprioritizare fara compromis.
Da-mi voie sa raman totusi la parerea mea: daca esti paraduitor din fire, evidenta cheltuielilor nu te va schimba, iar daca esti cumpatat, nu mai ai nevoie de evidenta pe hartii, bonuri, excel-uri etc-uri.
Aveam o amica care nu se descurca cu banii, i-am zis sa faca un exercitiu, sa puna deopare 1 leu in fiecare zi. Mi-a spus ca sa o pun sa faca orice dar nu sa economiseasca ca ea cum are bani ii cheltuie. Si acolo s-a finalizat discutia mea despre educatie financiara.
E ca si la cursurile de dezvoltare personala, pe unii ii ajuta pe altii nu.
O sa iti zic raspund si la intrebarea legata de ultimul paragraf. Cel in care vorbeai de fotbalisti pe care i-a prostit banul. Pai sa vedem cum arata la modul general viata unui asemenea fotbalist. Cel mai probabil in adolescenta chiulea de la ore sa bata mingea pe maidan, apoi a intrat intr-un club si pleca in cantonamente la meciuri, multa munca. Mi de ore de sport, de efort fizic, de antrenament. Nu a avut timp sa treaca prea des pe la scoala, nu a avut timp sa citeasca o carte, nu a avut timp de multe alte lucruri in viata. Sistemul de valori i l-au format de cele mai multe ori antrenorii, care nici ei nu au trecut probabil prea des pe la scoala in tinerete. A ajuns sa aiba succes si sa aiba bani, dar nu a avut timp sa vada viata sa o inteleaga si sa auda macar ca exista ceva numit educatie finaciara. Nici nu stiu daca pot spune ca e vina lor, sau daca pot spune ca i-a prostit banii.
Pe de alta parte, nici unul dintre noi nu ar vrea sa faca sacrificiile pe care le face un sportiv de performanta (ma gandesc la cei olimpici) si banii pe care ii primesc sunt doar o fada recompensa a muncii lor.
Un olimpic mananca la program, in cantitati fix masurate, la o simpla raceala nu poate sa ia orice fel de pastile, are grija si la o sticla de apa pe care o primeste de la un strain ca poate contine in ea substante interzise si nu au o viata usoara.