Exista o vorba in religiile ezoterice cum ca „cei ce stiu nu spun, iar cei ce spun nu stiu„. O vorba cum nu se poate mai inteleapta si pe care m-am gandit ca e bine sa v-o explic cat mai pe intelesul vostru, pentru ca de cate ori ajung la o discutie pe teme religioase, nu ma intelege nimeni de ce spun ca orice fel de discutie de genul asta e inutila sau e cel mult schimbul unor idei filozofice.
Ganditi-va ca vreau sa va explic eu despre cum sta treaba cu Dumnezeu, dar o fac in limba japoneza, iar voi nu stiti nicio boaba de japoneza. Atunci cand spun cuiva ca nu ii pot explica, se uita la mine si spune „incearca-ma” ca si cum l-as jigni si as crede ca e el idiot, dar el sigur e in stare sa priceapa. Din pacate, nu stiu limba japoneza ca as incepe sa vorbesc asa doar ca sa le vad fetele pline de uimire cand nu inteleg nimic, eventual sa le zic dupa aceea: „vezi, ti-am zis ca nu ai cum sa intelegi!”.
Din fericire insa, limbile au puncte de referinta comune, adica daca ma refer la cuvantul „Shīto” exista un cuvant referinta in limba romana care se numeste „Scaun„, pe baza acestora cineva ar putea invata limba japoneza si ar putea intelege ce vreau sa spun.
Aici vin si adaug ca gandurile si ideile noastre sunt construite la baza din cuvintele pe care le stim sau din conceptele noi pe care le inventam pe baza acestora.
Din nefericire, toate acestea nu se aplica in cazul adevarului absolut, e ca si cum creierul meu ar cuprinde concepte care nu au niciun fel de punct de referinta cu obiecte, fenomene, lucruri din ceea ce noi numim realitate (includ aici si lucrurile pe care ni le imaginam cu ajutorul mintii).
Asta inseamna ca de cate ori as incerca sa explic un astfel de concept, in cuvintele pe care le cunosc nu as putea decat sa fac o paralela total falsa la ceva ce nu exista in aceasta realitate.
Desigur ca m-ai putea contrazice si ai putea spune ca nu am cum sa imi imaginez lucruri care nu sunt construite pe baza cuvintelor si ideilor pe care le avem deja in creier. Dar daca e asa, inseamna ca suntem foarte limitati la un set de termeni si cu siguranta orice tentativa de a explica Dumnezeirea, Necunoscutul, Infinitul sau alte chestii de genul asta printr-un set limitat de cuvinte si expresii ne da mari batai de cap, daca nu cumva este imposibil.
De aceea, de multe ori relatia ta cu o forta suprema care s-ar putea afla in spatele acestei realitati tine doar de ceea ce experimentezi tu singur si nu din ceea ce ti-ar putea spune altii prin intermediul limbajului, al cartilor sau al altor mijloace de comunicare.
De aceea in traditiile ezoterice se spune ca un intelept iti poate doar arata calea, dar ca sa intelegi va trebui sa pasesti tu insuti pe ea.
In concluzie: „cei ce stiu nu spun, iar cei ce spun nu stiu„.
Arigatōgozaimashita!