Cand am ales sa ma scufund complet in lumea antreprenoriatului, stiam ca voi avea de trecut tot felul de piedici, dintre care unele nici nu mi le voi putea imagina inainte de a da peste ele. Dar tocmai asta era frumusetea drumului, obstacolele peste care trebuie sa sari, sa le ocolesti si problemele la care trebuie sa gasesti rezolvare. Cum ar spune un preot budist, cu cat drumul e mai greu, cu atat satisfactia e mai mare.
Dar, cu toate acestea, sunt lucruri pe care nu reusesc sa le inteleg, adevarate enigme ale antreprenoriatului, care sfideaza cele mai simple reguli de logica si par sa se supuna unor legi cuantice greu de descifrat si analizat.
Ca sa intelegeti mai bine ce vreau sa spun, o sa va dau un exemplu. Am un client, cred ca sunt deja 5-6 luni de cand colaboram si cu care ma inteleg foarte bine, sau ma intelegeam, ca brusc, de cateva saptamani, nu reusim sa mai comunicam. Pana acum facturile s-au platit la timp, omul a fost multumit de treaba pe care o facem pentru el, totul a fost ok din toate punctele de vedere. Nu avem ce sa ii reprosam si nici nu cred ca el are ceva de reprosat noua. Singurul repros pe care mi l-as putea face eu mie e ca la negocieri am lasat pretul destul de jos, deci cumva are si un pret foarte bun acest client si cred ca e constient de asta.
Ultima factura nu s-a platit, sau „s-a platit” dintr-un cont din Germania si banii nu au mai intrat la noi in contul firmei nici in ziua de azi. Asa ca, dupa o saptamana, am inceput sa intrebam daca e totul ok, am primit ceva asigurari ca se va face plata din alt cont si apoi nimic. Inteleg ca fiind vorba de o suma mare si de o firma destul de mare, poate e greu sa spui: „nu am bani sa iti platesc factura asta” (uneori tine de mandria antreprenorului din spatele afacerii, alteori de alte aspecte psihologice), dar dupa inca 2-3 saptamani am incercat sa aflam un raspuns ca sa stim daca facem o factura storno, pentru a nu ne incarca noi cu TVA neincasat in firma.
Factura storno o pot face fix in 2 minute, apas 2-3 butoane in aplicatia de facturare si gata. Relatia cu firma de mai sus ramane una foarte buna, adica asta e, putem relua oricand colaborarea, chiar si la acelasi pret pe care l-am avut anterior, nu gasesc niciun motiv sa ma supar pe respectivul antreprenor, nu gasesc nici motive pentru care el sa fie suparat pe noi; si totusi nu ne raspunde, nu ne poate spune pe facebook sau pe e-mail un raspuns – pozitiv, negativ, oricare ar fi el – dar sa fie un raspuns.
Adica mie imi e destul de clar ca probabil trece printr-o perioada mai grea, dar asta nu inseamna ca nu imi poate oferi un raspuns simplu de genul: fa o factura storno si reluam colaborarea in curand.
Ca sa concluzionez, cea mai mare enigma in lumea asta, a antreprenoriatului, sunt oamenii, uneori nu reusesc deloc sa ii inteleg, iar cazul de mai sus e unul fericit, in care nu am fost mintit sau in care nu exista niciun fel de frustrari nici din partea mea, nici din partea partenerului cu care facem afaceri. Poate, candva, o sa va povestesc si de alte cazuri, cazuri mai triste, in care oameni imbracati la 4 ace si cu alura de mari antreprenori au reusit sa-mi demonstreze ca sunt exact contrariul.