O greseala…

Azi am facut o greseala. O greseala care putea sa ma coste totul. Si culmea, e o greseala pe care de obicei nu o fac. Am un set de reguli de la care nu ma abat; si totusi astazi am ignorat propriile reguli si am facut un pas pe care nu trebuia sa-l fac. Desigur ca, in primele 5 minute, mi-am spus singur ca nu a fost nimic, ca doar mi s-a parut ca moartea a trecut pe langa mine in momentul acela si ca de fapt nu a fost niciun fel de pericol. Nici macar nu s-a generat vreun strop de adrenalina, imi repetam eu in gand, incercand sa ma conving ca totul e in mintea mea.

Dar mi-a ramas intiparit adanc chipul celui care, poate, m-a salvat de la o tragedie. Si gandurile nu mi-au dat pace. Am revazut de cateva ori in minte ceea ce s-a intamplat si mi-am dat seama ca nu am niciun fel de garantie ca lucrurile nu s-ar fi putut incheia tragic si oricare din scenarii l-as fi ales, tragedia era iminenta. Si din momentul in care mi-am dat seama de asta, am cazut si mai adanc pe ganduri.

Pur si simplu, intr-o secunda, viata ta poate lua o cu totul alta directie; si oricat de precaut ai fi, e indeajuns o secunda ca destinul, pe care credeai cu atata tarie ca il poti controla, sa se schimbe. Si daca de data asta a fost pur si simplu o mica greseala, data viitoare ar putea ca nici macar sa nu fie greseala ta, ci a altuia.

Ma agit in fiecare zi sa pun lucrurile in miscare si fac asta pentru ca imi place ceea ce fac si fac cu pasiune. Alerg, transpir, muncesc, ma agit si toate astea pentru a-mi urma visele, vise care pot disparea intr-o secunda, pentru ca destinul a luat o intorsatura neasteptata si campul de lupta ti-a devenit ostil.

Nu mi-e frica de moarte si am avut destule momente in viata, in care m-am pozitionat in apropiere de ea. Sunt acele momente dupa care inveti sa apreciezi viata la adevarata ei valoare. Dar intre a muri traind si a muri dintr-o prostie, este o mare diferenta. Si am invatat sa-mi asum riscuri in viata, pentru ca in felul asta, e mult mai colorata si mai frumoasa.

Si nu, nu am sa va povestesc ce mi s-a intamplat, asa ca nu intrebati despre ce e vorba. Si nici nu are vreo legatura cu faptul ca ma dau cu longboard-ul pe strazi si uneori exista situatii mai periculoase.

De asemenea, poate va asteptati sa fi tras o concluzie, sau de maine sa imi schimb radical viata. Nu se va intampla asta, desi probabil am sa ma gandesc mult la intamplarea de azi. Totusi s-a nascut o idee, aceea de a ma intoarce la originile blogului si a incerca sa vin cu cate o scurta povestire interesanta la finalul fiecarei zi. Un fel de jurnal, asa cum il tineam in adolescenta pe un caiet, dar ceva mai aranjat si mai cenzurat decat varianta sa privata. Ca pana la urma, blogul acesta este despre viata mea; si daca nu traiesc zi de zi, ca sa am ce va povesti, inseamna ca fie nu am trait cu adevarat in acea zi, fie a fost prea plina pentru a putea avea timp sa va povestesc despre ea.