Imi dati si mie un leu

Posted by

1_leu E dimineata, sunt destul de somnoros si nu am chef de nimic. Am deschis laptopul si astept ca trenul sa se puna in miscare pentru a ma apuca de scris. Nu dureaza mult si in usa vagonului apare un tiganus. Undeva, in spate, se aude: „imi dati si mie un leu… imi dati si mie ….„. Lumea nu zice nimic, dar stim bine ca toti gandim acelasi lucru: „Marsh, mah, de aici…

La doua randuri de scaune, in fata mea, un cuplu. Il remarcasem inca de cand m-am suit in tren, pentru ca ea avea o tunsoare ciudata (tipul acela de tunsoare cu par mai lung pe o parte si ras pe partea cealalta a capului). Datorita tunsorii, ii clasificasem imediat ca niste ciudati sau distrusi, asa ca nu le-am mai dat atentie.

Tiganusul ajunge langa mine, nu ma uit in ochii lui, mormai ceva ca nu am bani si sa ma lase in pace si pleaca mai departe. Ajunge in dreptul cuplului de care v-am vorbit mai devreme si acestia intra in vorba cu el. Ii dau ceva de mancare si continua sa stea de vorba cu el.  Il intreaba cati ani are, il intreaba de ce nu e la scoala, ii fac poze sa le puna pe facebook.

La un moment dat, tiganusul (care aveam sa aflu ceva mai incolo in cursul discutiilor ca este de fapt o copila) ii cere sa faca poza cu ea. Tipa il ia in brate ca pe orice copil si fac o poza. A fost momentul in care am inceput sa las deoparte articolul la care scriam si sa fiu mai atent la ce se intampla in compartiment. Brusc mi-am dat seama de limitele mele si ale tuturor celorlalti din vagon.

E doar un copil, pe care soarta nu l-a ajutat sa se bucure prea mult de copilarie, dar modul in care domnisoara respectiva a reactionat m-a pus instant pe ganduri.

Dupa discutiile despre facebook, poze si alte nebunii, revin la discutiile despre scoala. Cea mica (nu ii mai zic tiganus deja) se lauda ca stie literele alfabetului. Tipul scoate un caiet si un pix si o pune sa scrie. „Asta e litera A, asta e B…”. Atunci cand gresea, o corecta sau ii explica de ce M e diferit de N. Copila era receptiva si ii placea sa invete.

Lumea in tren incepuse sa intoarca capul, curioasa de ce se intampla. Mi-am dat seama inca o data de limitarile celorlalti din tren, mi-am dat seama ca daca fiecare din noi am fi precum cei 2 tineri, lumea ar arata cu totul altfel. Tineri pe care la inceput i-am judecat gresit, al naibii de gresit.

M-am uitat si la copila, parca nu mai era asa neagra si urata si nespalata si de care inainte mi-ar fi fost scarba chiar sa stea in preajma mea. Era doar un copil, ca toti ceilalti, chiar frumusel as spune.

Am cazut pe ganduri, ma gandesc ca de cele mai multe ori, pentru lucrurile nasoale din societate, suntem cu totii vinovati si ca am putea face mult mai multe, dar ne-am obisnuit sa judecam inainte de a cerceta si sa catalogam anumiti oameni inainte de a le da macar sansa sa arate cat de minunati sunt.

Am uitat sa ne uitam in jur, sa incercam sa ajutam si suntem preocupati doar de problemele noastre, de jobul nostru, de viata noastra, dar trebuie sa invatam cumva sa auzim si sa vedem din nou.

13 comments

  1. Suntem oameni si judecam impulsiv, tocmai de aceea punem o eticheta celor din jur doar uitandu-ne la ei. Si eu am fost placut dar si urat surprinsa de reactiile altora.

  2. Problema este timpul, nu mai avem timp sa mai ascultam si povestile celor din jurul nostru, suntem prinsi intr-o lume a noastra, doar cu problemele noastre. Lumea se invarte, noi preferam sa stam pe loc.

  3. Hatik trebuie sa recunosc ca aceasta poveste ma emotionat profund , cred ca si eu reactionam la fel ca tine in prima faza dupa citirea acestui articol am decis ca sa nu mai astfel de opinii daca nu cunosc intradevar toata problema in sine , mai pus serios pe ganduri o alta poveste la fel de emotionanta a postat si Mihai Morar pe pagina lui acu ceva vreme insa nu mai gasesc acea postare

  4. @Ramona din pacate asa suntem facuti si asa am fost crescuti, desi incet incet cred ca putem sa ne schimbam
    @Narcis cunosc oameni pentru care timpul nu reprezinta o problema, in tren oricum stai degeaba asa ca ai putea avea timp sa educi un copil, mai ales daca vezi ca acesta vrea sa invete.
    @Toma Marian din pacate si eu si altii o sa mai gresim de mii de ori si o sa judecam gresit oamenii. Dar poate mai rar ca pana acum.

  5. Una din cele mai mari greseli, pe care le facem cam toti, este generalizarea si punerea de etichete … de multe ori total nepotrivite.

  6. Frumos spus… numai că lucrurile au stat altfel puţin, că doar m-am aflat şi eu în acelaşi vagon cu tine în ziua aceea.

  7. @Adelin http://haotik.ro/2012/11/29/cat-de-real-este-ceea-ce-scrie-la-tine-pe-blog.htm
    Am scos din intamplarea respectiva finalul care ar fi stricat toata povestea. In plus nu am fost foarte atent la inceputul intamplarilor asa ca am scurtat putin inceputul si asa prea lung.

    Sa nu uitam totusi ca Haotik este un personaj fantastic, asa ca pe alocuri inbunatatim povestile pentru a transmite o anumita idee.

    2. Faci naveta cu trenul sau te aflai doar din intamplare in joia respectiva in tren?

  8. Daca am invatat ceva din greselile mele a fost sa nu ii mai judec pe cei din jur, sa-i iau asa cum sunt si sa nu-i cataloghez in nici un fel.

  9. Lăsând la o parte comentariul meu care nu s-a dorit a fi răutăcios, puredelu’ ăla a pus câteva zâmbete pe buzele tuturor celor care ne-am aflat în compartiment în ziua aia. Iar ce-au făcut puştii ăia doi chiar a fost un gest drăguţ.

    Cât despre aflarea mea în trenu’ ăla, se întâmplă ca din ianuarie 2011 până azi să am la activ vreo câteva zeci de mii de kilometri parcurşi cu trenu’ de la Brazi la Bucureşti şi invers.

  10. @Adelin stiu ca nu s-a dorit rautacios, l-am citit si am spus ooops ce ii raspund 🙂
    Poti sa vi la mine sa stam de vorba ca ma recunosti usor dupa laptopul pe care scrie Haotik.ro 🙂

  11. Nu aveam idee cine eşti. Ştiam de blog-ul tău. Ştiu că la un moment dat m-am aşezat „peste drum” de tine şi te-am văzut că scriai articolul scris atunci. I-am reţinut titlul şi am dat un search seara. Data viitoare vin să schimbăm o vorbă, că de tupeu nu duc lipsă. Astea cu condiţia ca noi să ne potrivim orele de mers cu trenu’.

  12. Aparentele sunt de multe ori inselatoare… suntem oameni si gresim, dar trebuie sa ne asumam cand o facem! Asa cum ai facut tu prin articolul asta.

Comments are closed.