Jurnal de calatorie pe o roata (partea a II-a)

Dupa pauza despre care va spuneam in prima parte, am decis sa iau din nou taurul de coarne, adica roata de maner si sa incerc din nou sa o calaresc asa cum se cuvine. Dar inainte de a va povesti despre a doua sesiune de levitatie deasupra asfaltului, asta e senzatia pe care o ofera minunatia de monociclu electric, am sa va povestesc despre ce s-a mai intamplat intre cele doua sesiuni de „calarie”.

Intre timp

Daca va mai amintiti din partea I, va spuneam ca am luat o mica tranta pe asfalt si m-am vazut nevoit sa fac o mica pauza. Ei bine, in prima zi a fost bine, am luat 2-3 pastile de nurofen si tot ce a ramas in urma era o durere fada, precum un reumatism venit mai devreme si care urma sa treaca. Zilele urmatoare am decis sa nu mai iau pastile, pentru a putea vedea exact cat de mare e problema pe care o am. Iar noaptea aproape ca plangeam de durere. Drept urmare, vineri am decis sa ma duc la urgente si sa ma las pe mana medicilor, care sa-mi confirme despre cat de serioasa e treaba. Banuiam ca nu e rupt niciun os, ca nu as fi putut sta eu 2 zile linistit cu un os rupt, dar totusi nu parea sa fie nicio problema care sa fie usor de trecut cu vederea.

S-au uitat la mine, au apasat in cateva locuri pe coloana si le-am confirmat ca nu am nimic, le-am aratat ca pot sa misc umarul si nu ma doare deloc, apoi dupa ce au apasat in alte 2 puncte din zona umarului cu degetul, au pus exact degetul pe rana, semn ca stiau mult mai bine ca mine care sunt locurile importante in care trebuie sa apese. Mi-am zis, gata, sunt pe mana unor profesionisti care stiu exact ce am, dupa ce au apasat in doar 3 locuri in zona umarului. Au bolborosit ei ceva intre ei si s-au dus inapoi la birou sa completeze ceva pe fisa medicala. Dupa 5 minute s-au uitat la mine, mi-au pus o foaie in mana si mi-au zis: „pe hol in dreapta, prima usa pe partea stanga, radiologie” si m-a expediat.

Am zis… aha, deci pana la urma imi fac radiografie, deci vor vedea exact ce am. M-am dus frumos si am stat la coada, am facut radiografia si in 10 minute reveneam cu ea la centrul de experti, sa vedem minunea. S-au uitat, au discutat intre ei, i-am auzit cand ziceau ca nu e rupt nimic, asa ca m-am mai linistit si eu. Ma asteptam sa imi dea foile si sa ma trimita acasa, eventual sa-mi dea o reteta cu 2-3 calmante si ceva alifii de dat pe muschiul de la umar. S-au mai uitat o data la mine si mi-au indicat o usa: „Du-te acolo, ca vin imediat”. Pe usa scria mare „gips”, iar eu trag concluzia ca aia de s-au uitat pana acum la mine erau internisti si vine domnul doctor sa ma consulte si el si sa-mi confirme ca nu e nimic grav.

Am mai stat vreo 10 minute acolo, pana a aparut unul din cei doi doctori care ma consultasera si mai devreme; acesta m-a pus sa dau tricoul jos si m-a intrebat daca am nevoie de concediu medical. I-am zis din start ca nu am nevoie, pentru ca lucrez la calculator si chiar daca trebuie sa ma ajut de mana dreapta, ca sa pun pe masa mana cea betegita, pot sa lucrez cu ele foarte bine la tastatura. Mormaie el ceva acolo, cum ca nu o sa mai pot sa folosesc mana si ma pune sa ridic mana sanatoasa si sa o pun la ceafa.

Si rupe primul bandaj si ma infasoara, si il rupe si pe al doilea, si pe al treilea si vad cum incet, incet incep sa seman cu o mumie. Si ma trezesc dupa doua minute dezbracat, bandajat pana aproape de brau si cu o mana fixata bine pe langa corp. Ma gandesc asa, pentru o clipa si cu mana bolnava astfel bandajata nu mai parea asa usor sa ma sui in tren, ca sa nu mai zic de faptul ca era clar ca in modul in care eram, nu prea mai era chip de facut naveta.

Ma pune sa astept iar pe hol si completeaza mai departe la foi. Dupa doua minute, ma duc la el si ii zic ca m-am razgandit si ca ar fi bine sa imi dea concediul medical, ca nici in ruptul capului nu pot sa fac naveta la Bucuresti pe jumatate Tutankamon. Termina de completat fisele si imi zice ca trebuie sa stau 10 zile asa, dupa 7 sa vin la un control medical, imi pune toate foile in brate si la revedere.

Bai, si eu venisem sa-mi recomande o alifie, ceva, ca sa ma puna in doua zile pe picioare (ma astepta in continuare jucaria) si astia mai aveau putin sa ma puna in gips. Bine ca nu le-am zis si de mana cealalta, la care ma durea incheietura, ca pe aia sigur o puneau in gips.

Si uite asa am ajuns acasa, mai invalid decat plecasem si cu posibilitatea de a folosi doar o mana. Doua zile m-am chinuit bandajat. Nu dormeam noaptea, nu puteam respira uneori, ma manca pe sub ele si in a doua noapte imi venea sa plang de nervi, mancarime, orice…. pe la 4 noaptea, am decis ca totusi sa le las pana dimineata. Luni dimineata am dat bandajele jos, mi-am facut un dus fierbinte (si a fost tare bine sa cada apa fierbinte pe umarul meu) si am decis sa pun o esarfa care sa-mi sustina mana, pe care am dat-o jos dupa 5 minute, ca aveam nevoie de mana la calculator.

Dupa alte doua zile de stat mai mult in pat si domind, ca noaptea ma apucau durerile, am inceput sa ma simt si mai bine, sa ignor putin durerea inca existenta si sa-mi incerc iar norocul pe minunatia de monociclu electric.

Lectia 2

Avand in vedere conditia mea fizica, am decis sa planific lucrurile mai atent pentru a doua lectie; astfel am ales o locatie mai sigura, parcarea de la Decathlon, dupa terminarea programului cu clientii. Am decis sa iau si un prieten cu mine, care isi dorea si el sa incerce dracovenia care ma bagase pe mine in spital. Si am decis sa ignor timp de o ora si 40 de minute durerea de umar si sa ma bucur de viata. Si bine am facut.

Sincer va spun, daca bateria ar fi tinut pana dimineata, cred ca uitam sa plecam de acolo. Chiar si cand dadea semnale de avertizare ca nu mai are baterie, tot am mai dat 2-3 ture cu ea. Nu pot sa spun ca am invatat perfect sa merg pe ea, dar si eu, si colegul de aventura ne descurcam acceptabil prin parcare, asa cum puteti vedea si in cadrele filmate mai jos.

Cred ca dupa 3-4 sesiuni de cate o ora, deja poti controla foarte bine airwheel-ul si plimbarea cu el devine o placere. Prietenul meu deja se gandea de unde sa faca bani sa isi cumpere una, desi era reticent la inceput.

De asemenea, nu am stiut sa masor cate grade au pantele pe care am urcat, dar nu parea sa aiba problema la deal. Pante usoare, de oras.

Bateria a tinut 1 ora si 44 de minute, dar e greu sa-mi dau seama daca tine la fel de mult daca mergi pe ea fara oprire, ca noi „faceam pauza” dupa 2-3 ture prin parcare.

Mai jos va las sa vedeti cateva cadre de la sesiunea de alaltaseara, la inceput se vede ca reusim sa stam pe airwheel doar cativa metrii dupa care la final dam ture intregi:

Concluzii finale

Nu am discutat foarte multe din punct de vedere tehnic despre ea aici, pentru ca urmeaza sa fac un review mai complet si mai tehnic pe DigiPedia.ro, asa ca o sa va rog sa urmariti cand apare acolo.

1. Nu este periculoasa. (Chiar daca eu am reusit sa cad si sa am ceva probleme la articulatiile de la umar, cred ca procesul de invatare este mult mai simplu decat atunci cand inveti sa te dai cu rolele si mult mai putin periculos.)
2. Este destul de grea, are cam 10 kg, asa ca trebuie sa va ganditi bine la distantele pe care vreti sa le parcurgeti.
3. Pretul ar putea parea cam mare, dar cand ma gandesc ca ne cumparam telefoane de peste 2600 de lei, parca nu mai pare atat de scumpa, cel putin eu am dat pe telefon 3200 de lei.
4. Mi-as cumpara-o imediat si singurul motiv care ma tine inca pe ganduri e greutatea ei. Presupun ca sunt locatii unde nu pot sa merg cu ea si trebuie sa o car (metrou, mall, supermarket-uri).
5. Nu stiu cat succes va avea in Romania. Nu vezi multi oameni pe role in ziua de azi, dar sa mai dea 2600 de lei pe o astfel de jucarie. Desi, sincer, imi doresc sa aiba succes, pentru ca astfel vor aparea mult mai multe modele si pretul va fi mai mic.

Daca va doriti unul, il puteti achizitiona de pe airwheel.com.ro la pretul de 2696 lei, au si alte modele cu doua roti si un model de segway in magazin. Eu sper, sincer, sa aduca si alte jucarii electrice la fel de atractive ca cele pe care le au acum in magazin.