Lectie de antreprenoriat ratata

Posted by

antreprenoriat_proactivitate Acum 10 ani, unul din fostii patroni la care am lucrat, imi spunea ca eu trebuie sa produc cel putin 2500 de ron pe luna, pentru a acoperi salariul meu de 500 de ron. Atunci am ras si nu i-am zis nimic, am comentat dupa aceea cu colegul de munca, spunandu-i ca daca vrea sa lucreze pentru mine si ca ii dau 1000 de ron daca imi aduce pe luna 2500 de ron in buzunar.

In timp, am aflat ca exista tot felul de costuri in afara celor pe care le vezi la prima vedere. Pentru un salariu de 800 de ron, firma mai plateste inca vreo 500 de ron la stat, de exemplu; asta stiam, dar nu stiam ca pe langa acestea, se mai adauga si costul spatiului in care sta angajatul si lucreaza, caldura sau curentul necesare pentru a avea un confort cat de cat asigurat la locul de munca, dar si masa si computerul care se amortizeaza in timp, dar care costa de asemenea bani. Nici nu mai vorbesc despre costurile de intretinere ale unei masini, in caz ca angajatul trebuie sa se deplaseze pe teren.

Dar nu despre asta vreau sa va vorbesc acum, ci despre faptul ca atunci am tacut din gura si mi-am vazut de treaba mea, crezand ca sunt eu ala destept si le stiu pe toate, cand o intrebare enorm de simpla ar fi putut schimba totul. Daca as fi spus doar „De ce?”, probabil ca as fi inteles mai multe, iar daca as fi fost genial si as fi spus ca vreau sa inteleg mai multe despre cum functioneaza o firma si de ce sunt aceste costuri atat de mari, deja poate ca acum eram departe. Daca as fi mers si mai departe si as fi intrebat cum pot sa ajut firma si ce pot face ca sa ajung sa aduc cei 2500 de ron in firma, probabil ca eram azi si mai departe.

Dar eram tanar, imatur si cu ideea tampita in cap ca „are Conu bani, ce-mi pasa mie de banii lui”. Atitudinea mea era gresita, modul de gandire era gresit si daca as fi fost doar putin mai curios sa vreau sa cer ajutorul in a intelege unele lucruri, cred ca as fi avut doar de castigat. A trecut multa vreme pana sa ajunga sa imi pese de banii pe care ii produc eu intr-o companie si sa stau sa ma gandesc cum pot ajuta ca sa produc mai mult.

Si va povestesc despre toate acestea acuma, pentru ca putini stiu de cate ori am stat eu nemancat, dar mi-am platit la timp colaboratorii sau contabila. De cate ori am facut sacrificii, pentru ca totul sa fie bine si toata lumea multumita. Si de foarte putine ori am gasit oameni care sa fie dispusi sa ajute sa faca mai mult decat li se cere si de cele mai multe ori am avut surpriza neplacuta sa nu isi faca nici macar treaba pe care am stabilit initial ca trebuie sa o faca.

Uneori imi aduc aminte de mine acum 10 ani si incerc sa trec peste, gandindu-ma ca asa eram si eu in tinerete si ca nu pot sa ii judec prea aspru pentru neseriozitatea lor, dar ma gandesc mereu ca cei care nu judeca asa si chiar pun trup si suflet la un proiect, aceia sunt cei care au cele mai mari sanse de succes in viata. Dar acesti oameni sunt destul de rar intalniti sau ii intalnesti cand deja au ajuns la succes si crezi ca doar au avut noroc si au primit totul de-a gata.

5 comments

Comments are closed.