Anul acesta vreau sa fac o dedicatie speciala cititoarelor mele de 1 martie. Un martisor care nu se poate purta in piept, dar care se poate purta in suflet. Un text care mie mi-a placut foarte mult. L-am gasit undeva intr-un colt mai intunecat al internetului si mi-a placut, am inceput sa sap dupa originea lui, gandindu-ma cumva ca este luat dintr-o carte.
Am descoperit insa doua texte foarte frumoase care au acelasi inceput, dar continuari diferite. Ambele sunt scrise in urma cu aproximativ 2 ani pe 3 martie si, respectiv, 4 martie.
„Oamenii pleacă şi se întorc în viaţa mea (aceeaşi) după o logică amuzantă şi neînţeleasă. Sunt mândră de mine. Nu-i mai transform în poveşti închipuite, ale mele. Repet greşeli cu precizia unui chirurg excepţional fără să mă mai supăr pe mine. Aştept în continuare să mi se întâmple lucruri ieşite din comun, dar nu mă mai deprim când le cad aripile. Număr lunile care trec. Două din anul ăsta deja. Nu mi-am propus să fie cel mai bun (nu cred că ştiu ce ar însemna asta). Dar mă întreb de fiecare dată dacă va fi anul în care voi creşte, în sfârşit.„
Prima varianta a povestii o gasiti la Andra si mi-a placut foarte mult, o sa citez din nou din articolul ei incheierea: „La fiecare început de martie mă tem să nu mă iau prea tare în serios şi să nu scape sufletului meu prima adiere de primăvară, când aerul miroase a proaspăt, a neobişnuit şi a început. Întotdeauna.”
A doua varianta o gasiti la Trandafirul Intunecat (traducere neinspirata), mi-a placut de asemenea, desi vine dintr-o perspectiva mai trista, sau cel putin asa mi s-a parut. Va dau un citat si de la ea din partea de incheiere: „Si primavara asta incepe ..doar cu mine….am hotarat sa incep un vis nou si lung, cel mai lung dintre toate.„
E Bestial textul
Multu pentru martisor 🙂
Adevarul este ca in ultimul timp nu prea am avut ocazia sa mai scriu ceva pe blog si cand imi apare la notificari ca cineva mi-a comentat ceva sau ceva de genu imi aduc aminte si imi fac timp sa mai astern ceva ganduri !
O primavara insorita iti doresc !
Dragut din partea ta. :>