Aseara am avut din nou ocazia sa fiu spectator al cel mai tare show de televiziune din Romania, Romanii au talent. Si cand spun asta, trebuie sa recunosc ca sunt total subiectiv, avand in vedere ca eu dau drumul la televizor o singura data pe an, atunci cand ruleaza acest spectacol la TV. Sincer, nu credeam ca ajung si anul acesta in studiourile unde are loc emisiunea, dar norocul mi-a suras si de data aceasta, multumesc Elenei Ciric pentru asta, si astfel am ajuns din nou in platouri.
Despre imbunatatirile de la noul platou
Noul platou, de la Studiourile Kentauros, vine cu o serie de imbunatatiri care au facut si mai placuta experienta mea si a celorlalti spectatori care au venit sa urmareasca acest spectacol. In primul rand, eram obisnuit sa fiu la 7 la coada, unde asteptam frumos sa fiu gasit pe liste si sa pot intra in incinta studiourilor. Aici, cand am ajuns la poarta, nu era nicio masina care sa astepte si deja de la departare, gardianul a luat numarul de la masina si l-a introdus in calculator, astfel incat, pana sa mai apucam noi sa oprim masina pe loc si sa ii spunem cine suntem si de ce am venit aici, ne-a si facut semn sa trecem mai departe.
Locuri de parcare nu pareau multe, dar dupa cum parcau oamenii masinile, era destul de clar ca spatiul destinat parcarii nu reprezinta o problema. Chiar s-a mirat un alt gardian de ce mut masina, cand i-am explicat ca o dau mai aproape de cealalta, ca sa mai incapa si altii. Ce o fi zis in gandul lui, numai el stie.
Platoul parca e mai mic decat cel de la Studiorile Media Pro, dar pe TV pare mult mai mare. Are o zona mult mai bine organizata a gradenelor si, de asemenea, desi e normal sa se faca destul de cald de la zecile de reflectoare din platou, vine cu o instalatie eficienta de aer conditionat care transforma vizionarea spectacolului intr-o adevarata placere. Daca, in trecut, caldura de la ultimele nivele ale gradenei era de-a dreptul insuportabila, de data aceasta doar in cateva momente cand au oprit instalatia de aer conditionat, pentru a da cu fum pe scena, a facut ca mediul sa fie putin cald.
Per total, fara coada, fara caldura, fara a sta inghesuit in gradena, nu pot sa spun decat ca e de bine.
Despre spectacol
Daca la TV, pauzele publicitare par multe si dese, in platou totul se intampla atat de repede si la intensitate atat de mare, incat aceste pauze publicitare par mici si inexistente. Doar cat sa iti mai dezmortesti oasele si sa te uiti curios cum este pregatit urmatorul moment. Desi am plecat de acasa cu gandul sa fiu cat mai activ pe twitter, de multe ori eram atat de fascinat de spectacol, incat uitam pur si simplu de orice altceva care mi-ar fi putut distrage atentia.
Si au fost cateva numere care m-au captat intru totul, pentru ca din sala poti sa vezi tot ce se intampla pe scena si nu doar cadrele si unghiurile prezentate de cele 10-15 camere de filmat. Sincer nu le-am numarat si sigur sunt vreo 2-3 care nu se vad prea usor, cele care in general dau spre public sau spre juriu. Oricum, am zis ca data viitoare imi iau binoclu sa pot as vad in detaliu ce se intampla pe scena.
In culise
Nu am detectat unde se afla camera magenta, probabil undeva in spatele scenei, dar am fost destul de cuminte si nu m-am mai plimbat haihui prin platou de data aceasta. Am vazut „camera” de regie, sau cum se numeste, undeva sus in spatele gradenei, acolo unde show-ul prinde viata pe TV. Mi-ar placea sa stau odata acolo cuminte intr-un colt si sa vad tot ce fac oamenii aia acolo, cum schimba cadrele de la o camera la alta, cum dirijeaza de la pupitrele de comanda intregul spectacol. Sunt o fiinta curioasa si, desi probabil nu se intampla nimic extraordinar acolo, eu chiar as vrea sa vad si asta.
La pauze, toata lumea incerca sa faca poze cu vedetele din show. Am profitat de ocazie sa fac la final o poza cu Pavel Bartos si sa reinnoiesc poza pe care o aveam cu Andi Moisescu. La plecare, am dat intamplator si peste Mihaela Radulescu si am facut cateva poze si cu ea. De fapt, din aceeasi curiozitate proprie, care nu imi da niciodata pace, am vrut mai mult sa vad cum arata in realitate. E o femeie frumoasa, nu foarte inalta si careia probabil nu i-as mai da asa mare atentie daca as zari-o pe strada.
La final
Daca ma intrebati unde mi-e mai confortabil sa vad acest show, as spune ca acasa, cu siguranta, in fotoliul meu puf, cu o bere rece in mana si un castron cu floricele. Daca m-ati intreba insa ce as alege pentru urmarirea spectacolului, as alege intotdeauna in gradene, pentru ca in ciuda efortului, mers cu masina, inca de la ora 7 si plecat undeva pe la ora 1 noaptea inapoi spre Ploiesti, emotia transmisa si modul in care se intampla lucrurile in platou, totul face sa fie o experienta cu totul deosebita, pe care o recomand oricui macar o data in viata.
P.S. Am ales sa nu pun poze la final, pentru ca sunt sigur ca cei de la Pro va pot pune la dispozitie poze de 1000 de ori mai de calitate decat cele facute de mine si sunt sigur ca ati vazut de atatea ori scena, incat nu ar aduce nimic in plus pozele mele.