Romani adevarati: Mugur Isarescu

Posted by

Da, exista si asa ceva, oameni care au facut ceva pentru Romania, oameni care ar merita fara doar si poate „Ordinul National Steaua Romaniei”, oameni pentru care nu pot sa spun decat respect.

Cand spun romani adevarati, primul care imi vine in gand este Mugur Isarescu, omul care, prin politica monetara, a reusit sa faca tara asta sa nu se afunde si mai tare in mizeria in care se afla.

Pentru politica sa monetara si pentru ca a reusit sa tina sub control o inflatie generata de o economie aproape inexistenta, eu, personal, consider ca acest om a facut pentru Romania mai mult decat o vor face politicienii nostri in urmatorii 20-30 de ani.

Nascut la 1 august 1949 la Dragasani in judetul Valcea, a activat ca economist român, guvernator al Bancii Naţionale a României, prim-ministru român între decembrie 1999 şi noiembrie 2000. A absolvit în 1971 Academia de Studii Economice din Bucureşti, apoi a lucrat la Institutul de Economie Internaţională pentru următorii 19 ani.

* După Revoluţia din 1989, a lucrat la Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada României din Statele Unite, iar din Septembrie 1990 a fost Guvernatorul Băncii Naţionale.

* Pe 16 decembrie 1999 a devenit Prim Ministru al României, dar după numai un an, coaliţia aflată atunci la putere a pierdut alegerile (în noiembrie 2000). În perioada în care a fost prim-ministru, Banca Naţională a fost condusă de către prim-viceguvernatorul Emil Iota Ghizari.

* După noiembrie 2000, s-a întors la Banca Naţională a României pentru încă un mandat de guvernator.

* Este singurul politician/demnitar român, care este membru al celebrei Comisii Trilaterale.

* Este autorul unui plan economic liberal care a condus la redresarea României printr-o politică monetară extrem de inteligentă, pusă în aplicare atât în perioada mandatului său de prim ministru, cât şi în perioada manadatelor sale de guvernator al Băncii Naţionale. Poziţia sa este comparabilă (mutatis mutandis) cu rolul jucat de Leszcek Balcerowicz in implementarea reformelor din Polonia.

În anul 2001 a fost ales ca membru corespondent al Academiei Române, devenind în anul 2006 membru titular al acestui prestigios for ştiinţific al României.

2 comments

Comments are closed.