Nu toata lumea e Gigi contra

Posted by

Traind aproape jumatate de viata in online, e normal sa am o multime de prieteni virtuali. Cu majoritatea dintre ei discut doar despre afaceri si nu stiu prea multe despre viata lor personala. Cata vreme stiu ca sunt oameni seriosi care platesc facturile la timp, care livreaza servicii de calitate sau pe care ii pot ajuta cu sfaturi, astfel incat si afacerile lor sa se dezvolte sau sa creasca, nu prea ma intereseaza varsta lor, daca au familie sau ce fac in timpul liber.

Asadar, discutam cu un amic din mediul virtual despre o problema de business pe care o are si pe care nu o poate rezolva usor. Traiam cu impresia ca e un fel de Gigi contra, care in loc sa vrea sa faca bani, il pune mereu pe „nu se poate” in fata. Pe scurt, problema lui e ca are 200 de potentiali clienti pentru un business, unde ar cere o plata lunara de 10 euro. Cumva are nevoie de o solutie simpla de microplati, fara comisioane prea mari. Eu incercam sa ii spun ca la 200 de clienti, chiar si cu un comision de 50% (exageram putin, de dragul exemplului) se merita sa iei in loc de 2000 de euro pe luna, doar 1000 de euro. Adica da, nu e usor, documente de trimis, solutii tehnice de implementat, dar pana la urma, pentru 1000 de euro lunar, eu zic ca se merita efortul. De asemenea, vreau sa precizez ca e vorba de un business deja validat si ca are deja cativa clienti, dar problema cea mai mare a clientilor lui e ca trebuie sa se duca la banca lunar pentru 10 euro, deci e vorba de o afacere care este, intr-o masura mai mica sau mai mare, validata.

Dupa ce i-am aratat, prin cateva exemple, ca totusi solutii exista si ca se poate daca isi da interesul, el o tinea pe a lui ca nu si nu. O alta problema pe care o invoca era faptul ca nu mai locuieste in Romania si ca asta complica lucrurile si mai mult. In prima faza, i-am retezat-o scurt, vii in tara, iti faci o firma, faci contract cu cei care furnizeaza servicii de microplati. Adica, din perspectiva mea, pentru un potential castig, mai mare de 1000 de euro pe luna, se merita chiar si acest efort.

Discutia s-a terminat brusc cand mi-a povestit ca la peste 60 de ani nu prea ii mai vine sa faca toate acestea. Moment in care m-am blocat si nu am mai stiut ce sfaturi pot sa ii dau, pentru ca intr-adevar, din perspectiva lui, chiar nu se mai merita sa se agite atat de mult. Sa iei avionul, sa alergi pe la diferite institutii ale statului la 60 de ani, intr-adevar, parca nu iti mai vine sa faci toate acestea de la o anumita varsta, chiar daca vrei sa faci treaba si duci o viata activa.

Din perspectiva mea, in care in majoritatea timpului stau de vorba cu tineri pe care caut sa ii ajut, incerc mereu sa ii fac sa inteleaga ca, desi „totul pare mare atunci cand esti mic” (imi place mie melodia respectiva) trebuie sa incerci, sa te zbati si ca, daca faci asta, vei avea si rezultate si ca se merita din plin efortul. Se pare insa ca de data asta m-am inselat si interlocutorul meu avea o perspectiva mult mai buna a lucrurilor.