Valurile copilariei pe plaja din Imperia (Ziua 13)

Posted by

Pentru unii ar putea fi o zi normala de plaja, cu soare si balaceala. Pentru mine, a fost una din cele mai extraordinare zile ale calatoriei mele, o incursiune in trecutul meu si un cadou desprins parca din negura vremurilor. Am stat peste o ora si m-am bucurat de fiecare val si m-am simtit minunat, dar ca sa intelegeti cu adevarat despre ce e vorba, am sa va spun o poveste.

Povestea incepe undeva, demult, in vremea copilariei mele, cand tatal meu obisnuia sa ma duca in fiecare an la mare cu cortul la Neptun. (O vreme am cautat campingul la care stateam altadata cu cortul, dar era plin de casute noi de piatra, cu dusuri si tot ce trebuie, iar spatiile pentru corturi disparusera de multa vreme. Am stat la un moment dat la una din casutele de lemn acolo, dar nu despre asta este povestea pe care am sa v-o spun azi.)

Pe vremurile acelea marea era altfel, sau credeam eu ca era altfel, niste valuri mari faceau ca experienta mersului la mare sa fie una deosebita. De cate ori am mers la mare de-a lungul anilor, am gasit marea mereu linistita si niste valuri care abia se ondulau pe suprafata marii erau doar o amintire vaga a experientei din copilarie. Apoi a urmat mersul la mare in Bulgaria si Grecia, unde plajele erau amenajate in golfuri bine protejate de curentii marini si unde valurile erau, din nou, un vis indepartat. Multa vreme am crezut ca valurile respective pareau mari doar pentru ca eram copil si ca nu exista in realitate.

Cand am ajuns pe plaja din Imperia si am vazul valurile, o stralucire aparte a licarit in ochii mei si mi-am dat seama ca un vis demult uitat, urma sa prinda contur in realitate. Valuri inalte de peste 2 metri si steagul rosu atarnat in turnul salvamarului erau primele semne care anuntau o aventura grozava, asa ca m-am avantat in apele inversunate, bucurandu-ma ca un copil. Dupa vreo ora, am revenit pe mal dupa GoPro si i-am zis Danei: „Asta e ceva ce trebuie sa experimentezi macar o data in viata”. Am luat camera de filmat, am prins-o bine de mana si m-am aventurat la loc, in mare.

Am luat si ceva apa, vreo doua valuri m-au tarat si rostogolit ca pe o carpa si de mai multe ori aveam senzatia ca sunt in masina de spalat rufe, dar per total, a fost o experienta incredibila de care imi voi aduce aminte multa vreme.

Am incercat sa o conving si pe Dana sa intre, dar deja cand era apa doar pana la genuchi au trantit-o vreo doua valuri de s-a speriat, s-a lovit si am decis sa o scot la mal. Mi-a zis ca nu intelege deloc ce vad eu „funny” in lupta asta cu valurile.