Desi am avut la testare doua modele de casti de la Plantronics, am decis sa va vorbesc pentru inceput de varful de gama, si anume, despre Plantronics Voyager Pro HD.
Desi pretul lor nu este cel mai accesibil, raman la ideea ca, daca imi voi cumpara vreodata un set de casti, acesta va fi modelul ales. Unii dintre voi stiti ca eu folosesc tableta pe post de telefon, ceea ce face ca sunetul sa nu fie cel mai bun, mai ales cand o folosesc pe speaker. De multe ori, prietenii mei mi-au spus sa imi pun castile pentru ca nu reusesc sa inteleaga ce zic. Ei bine, saptamana trecuta m-am trezit intrebat de vreo doi prieteni in timp ce vorbeam la telefon cu ei, ceva de genul: „bai, te aud foarte clar, ti-ai schimbat tableta?„.
Ca o gluma asa, as putea spune ca, daca ai probleme de dictie, poti sa faci un curs de dictie sau sa iti cumperi un set de casti Plantronics Voyager Pro HD, isi fac treaba atat de bine incat „vorbesc ele pentru tine”.
Daca ma intrebati cat tine bateria, o sa va spun ca nu stiu, dar cu siguranta tine foarte mult. Am ascultat muzica in casca respectiva, am jucat jocuri si nu am ajuns in niciuna din zile sa imi spuna „low battery”.
Senzorul de proximitate a fost iarasi ceva ce m-a incantat foarte tare si era foarte interesant sa vad ca se opreste muzica sau filmul in momentul in care luam casca de la ureche si ca reporneste cand o puneam inapoi.
De asemenea, ca orice pasionat de gadgeturi, bineinteles ca nu am citit manualul de instructiuni, asa ca ma tot miram de ce zice „phone one connected” cand ramasesem cu ideeea in cap ca doar cealalta casca stie conectarea la doua telefoane simultan.
Ideea de a conecta 2 telefoane simultan mi-a venit dupa ce am instalat si softul pe Android, creat special pentru ea. Aplicatia MyHeadset m-a ajutat sa inteleg si mai bine ce poti face cu aceasta casca bluetooth.
Cu toate ca si celalalt model mi-a placut si are o mare parte din functionalitatile acestei casti, casca aceasta mi-a creat impresia ca este cu adevarat deosebita si este unul din putinele device-uri aflate in teste pe care nu l-as mai fi dat inapoi.
Mai multe poze cu acest device puteti vedea in galeria de aici.