Mereu am vrut să știu cam cât ar valora compania mea dacă ar fi să o vând. Chiar mi-ar fi plăcut ca pe platformele de genul termene.ro să existe și o astfel de evaluare în funcție de datele financiare și de industria în care activezi și poate chiar și de alți parametri.
Bineînțeles că e greu să faci o evaluare completă doar pe baza cifrelor, pentru că mai pot fi și alți factori care să influențeze valoarea unei companii, iar în final prețul e dat de intersecția celui care e dispus să vândă și celui care e dispus să o cumpere.
Chiar și așa, am dorit să am un interval pe care compania mea să îl aibă ca valoare, și după mai multe calcule folosindu-mă atât de EBITDA cât și de alte formule de calcul a reieșit că compania mea ar putea fi evaluată între 40.000 de euro minim și 110.000 de euro maxim. Ceea ce e un range destul de mare, încă nu mi-am răspuns la întrebarea, care este suma pentru care aș fi eu dispus să o vând.
Prima formulă de calcul:
Se bazează pe EBITDA, am luat și am calculat pe ultimii 5 ani, dar pentru a nu ieși un articol foarte lung o să luăm ca și calcul doar 2020 și 2021, considerând că cifrele acestor ani sunt totuși reprezentative pentru companie și chiar pentru anul în curs.
Pe 2020 avem un EBITDA de 63.880 lei, iar pe 2021 avem un EBITDA de 45.518 lei. Chiar dacă în mare la un calcul al valorii unui proiect, de exemplu, se înmulțește profitul cu 12 pentru a afla valoarea proiectului, m-am gândit că am putea să avem 3 scenarii: unul în care factorul de multiplicare să fie 4x – scenariu conservator, cu 8x pentru un scenariu moderat și cu 12x pentru un scenariu optimist.
Astfel, valoarea în lei a companiei pentru anii 2020 și 2021 ar fi mai jos:
Valoare companie 2020 (63.880 lei):
Conservator: 319,400 lei
Moderat: 511,040 lei
Optimist: 766,560 lei
Valoare companie 2021 (45.518 lei):
Conservator: 227,590 lei ( 46.021 euro )
Moderat: 364,144 lei
Optimist: 546,216 lei ( 110.476 de euro )
2022 este undeva între cele două, iar 2023 cred că îl estimez ca fiind cam în jurul valorilor din 2021, deci dacă ar fi să fac evaluarea undeva la final de an, deși mai pot apărea multe surprize până la final de an, ar fi undeva la valorile din 2021.
Deci, pe scurt, la o asemenea evaluare aș zice că compania valorează undeva între 40.000 și 110.000 euro.
Cu cât aș fi dispus să o vând?
O întrebare foarte grea la care nu știu sincer dacă am un răspuns. Valorile de mai sus sunt pentru toate activele ei, iar printre aceste active se numără inclusiv acest blog (care poartă numele meu) și inclusiv canalele de YouTube și proiecte care îmi sunt foarte dragi și pe care le dezvolt în momentul de față, unele contribuind chiar la creșterea firmei. De asemenea, firma îmi asigură și un loc de muncă, ceea ce înseamnă că odată cu vânzarea ei, mi-ar dispărea și o parte din veniturile active.
Să zicem că aș vinde-o cu 40.000 de euro, și banii aceștia i-aș investi (nici nu contează dacă pe bursă, în imobiliare sau în altceva) mi-ar aduce un venit pasiv de 166 de euro pe lună, ceea ce nu e tocmai atractiv comparând cu veniturile pe care le aduce azi. Dacă dublam suma, adică 80.000 de euro, mi-ar aduce un venit de 333 de euro pe lună, ceea ce iarăși e discutabil în contextul în care probabil ar exista un NDA care să mă oblige să nu pot face vreme de 1 an chestii pe care le fac acum și care îmi și plac.
Cred totuși că la 100.000 de euro aș fi dispus să o vând. Nu sunt sigur până nu aș fi în fața faptului împlinit, dar cred că asta ar fi prețul pe care aș fi dispus să-l accept, cu condiția să-mi rămână un blog micuț, care nu a generat nici un ban până acum în companie, sau permisiunea de a începe un blog nou, până la urmă, că ar fi tot aia și dacă îl încep de la zero, astfel încât să-mi pot crea și o sursă de venituri active. Nu vă spun acum care ar fi blogul sau nișa pe care aș alege-o, dar e clar că e una dintre pasiunile mele pe care ați mai întâlnit-o și pe acest blog.
Dar până vin ofertele alea generoase de zeci de mii de euro, eu zic să mai muncim la firmă și să o creștem la nivelul la care evaluarea minimă să fie aia de 110.000 de euro și nu cea maximă.
in ultimii 5 ani ai o medie de 12-13 mii de euro cifra de afaceri ( repet, cifra de afaceri, adica absolut toti banii care ti-au intrat in firma ) – si tu vii si ceri 100000 euro pentru ce?
doamne fereste dragos.