Banca de energie solara OYAMA OY340

Posted by

 Dupa cum vedeti din titlu, am ajuns sa am si propria „banca”, nu are nici seif, nici bani in ea, dar are ceea ce imi lipseste mereu pe la conferinte sau prin tren, atunci cand uit sa imi incarc gadgeturile: energie electrica. De astazi am doua produse, primite in test, care sa imi asigure energie electrica la tableta, telefon, MiFi-ul de imi da internet si alte gadgeturi care stau la mine in rucsac aproape tot timpul.

Device-ul minune care de azi inainte imi va asigura curent chiar si in mijlocul padurii (cu conditia sa fie ziua), se cheama OY340 si vine cu mai multe cabluri auxiliare, care sa imi asigure incarcarea oricarui dispozitiv care este alimentat cu o tensiune intre 4.5 si 5.5 volti.

Acumulatorul de 1500 mAh asigura cel putin o incarcare a tabletei mele si probabil mai mult de 2 incarcari in caz ca dispozitivul pe care il incarc are un acumulator mai mic. Acumulatorul este din litiu-polimer si are o greutate totala de 154 de grame. Cu alte cuvinte, este foarte usor.

Panoul solar atasat acumulatorului pemite incarcarea acestuia in 5-8 ore. De asemenea, dispositivul se poate incarca si prin USB, are mufa inclusa, reducand timpul de incarcare la doar 5 ore.

Kitul mai contine, pe langa acumulatorul cu panou solar, si o groaza de adaptoare, pentru a putea incarca iPhone, iPad, orice dispozitiv cu mufa Mini USB, Micro USB si chiar si PSP sau Nintendo. De asemenea, orice device care are propriul cablu USB poate fi folosit pentru a fi incarcat de la acest incarcator extern. Eu am folosit cablul tabletei Samsung si a functionat perfect, desi ma asteptam sa nu mearga, pentru ca cei de la Samsung fac o smecherie la incarcatoarele lor si, daca folosesti alt incarcator USB care nu e fabricat de ei, apare un x pe bateria de pe ecranul tabletei. In cazul incarcatorului solar, in mod neasteptat, tableta nu a mai reactionat asa, indicand ca se incarca fara probleme.

Mai vine cu un saculet, unde poate sta protejat de alte gadgeturi din sac si cu un snur prin care poate fi legat de manerul rucsacului in exterior, pentru a se putea incarca in timp ce calatoriti. In caz ca nu am adaptor pentru prizele din Japonia, acest device o sa fie salvarea mea, ultima furnizandu-mi curent la tableta direct de la soare.

Daca doriti sa achizitionati un asemenea device, il gasiti la pretul de 199.00 de ron aici. Eu, unul, va spun ca merita.

Daca aveti nevoie de si mai multa putere, circa 4000 mAh, atunci o sa va povestesc saptamana viitoare despre un alt device, mult mai puternic, asigura cam 3 incarcari tabletei mele, dar din pacate nu are atasat de el un panou solar. Sunt o groaza de dispozitive create de catre cei de la Oyama, de unde puteti alege exact ceea ce vi se potriveste.

Am avut si o mica dezamagire, dispozitivul avand un singur buton care iti arata cat de incarcat este acumulatorul in momentul in care apesi pe el. Si, oricat am incercat sa fac si altceva cu el, sa-l tin apasat 10 secunde, sa dau „dublu-click” pe el sau orice altceva, se pare ca doar atata face, cele 3 leduri indicand nivelul de incarcare al acumulatorului sau aprinzandu-se unul cate unul in momentul in care device-ul se incarca.

Dispozitivul se incarca si in acest moment chiar, stand pe masa, direct de la lumina becului, de unde trag concluzia ca ultima mea grija o sa fie incarcarea lui, chiar si daca dureaza 8 ore, dupa ce il descarc complet.

Pana saptamana viitoare, cand va voi prezenta un alt dispozitiv, va las sa vedeti cateva poze:

2 comments

Comments are closed.