Am stat mult si m-am gandit daca sa va povestesc sau nu urmatoarea intamplare. Pana la urma, am decis ca anul acesta sa fiu mai putin stresat de intamplarile de acum un an si sa comunic mai relaxat. Sper ca cei implicati in poveste sa nu se supere pe mine si sa invete ceva din asta. Sper ca articolul meu sa nu fie prost inteles si interpretat aiurea. In fond, e o lectie de viata pentru mine.
Anul trecut, la editia a doua Romanii au talent, cred ca va aduceti aminte ca l-am sustinut pe Cristian Gog. Si cand spun ca l-am sustinut, nu inseamana doar ca a fost favoritul meu in competitie. Am cerut lui Ciulea bannere sa le pun pe blog, am impresia ca primele bannere le-am facut chiar eu, ca nu mai veneau cele de la Ciulea, am pus bloggeri din blogosfera prahoveana sa scrie si sa il sustina si ei (ca e de-al nostru, ca e si el blogger din comunitatea clujeana si cine mai stie ce motive am mai fi putut invoca atunci). Si bineinteles ca m-am dus sa-l sustin, atat in semifinala, cat si in finala celei de-a doua editii Romanii au talent. M-am intalnit cu el, cu sustinatorii lui, mai ales ca pe o parte dintre ei ii cunosc. La un moment dat, stiu ca m-a rugat Ciulea sa schimb bannerul cu un cod de adserver ca sa poata schimba bannere din adserver, am rugat din nou blogosfera prahoveana sa schimbe si ei bannerele. Ce sa mai lungesc vorba, m-am implicat in sustinerea lui asa cum ma implic in proiectele personale, cand stiti ca iau intotdeauna lucrurile foarte in serios.
Fac o paranteza, ca sa intelegi putin contextul intamplarilor care urmeaza. In gradene nu sunt multe locuri si de obicei sunt foarte bine impartite. N locuri pentru sustinatorii concurentului X, M locuri pentru concurentul Y si tot asa. Pe langa acestea, mai sunt cateva locuri dedicate sponsorilor, celor care castiga pe pagina de facebook cate un loc in sala si cateva locuri pentru cei de la Media Pro. Pe locurile rezervate pentru Media Pro sunt bagati si bloggeri, desi au existat cazuri cand bloggerii aveau locurile lor separat. In orice caz, numarul limitat de locuri face ca fiecare sa se aseze in zona in care stie ca trebuie sa se aseze. Eu eram invitat acolo ca blogger, deci trebuia sa stau in alta tribuna si nu in cea cu sustinatorii.
Ajung la studiouri, ma intalnesc cu sustinatorii lui Gog, apare si el, vine vremea sa intram in studio, ma despart de sustinatori pentru ca eu intram prin alta parte si stiam ca numarul de locuri pentru sustinatori e si el limitat si eu nu am loc acolo. Incepe competitia, dau mesaje pe twitter (atat de des, ca probabil si eu si altii depasiseram demult limita dintre spam si promovare), se da start vot, votez si eu, voteaza si Danuta ca era cu mine in sala, mesaje de sustinere mai departe pe twitter.
Se termina show-ul, castigator – Cristian Gog. Toata lumea coboara pe scena pentru a face poze. Se aseaza gasca bloggerilor care l-au sustinut pentru poza, cu Gog in centru, toata lumea pregatita de poze, bucurie, zambete. Vine Ciulea la mine:
– Auzi, lasa-ne sa facem intai o poza cu sustinatorii si pe urma faci si tu.
Cred ca in momentul ala mi-a disparut zambetul de pe chip si m-am dus la Dana:
– Hai sa plecam acasa.
– Pai nu-ti fac poza cu Gog?
– Lasa, ca ma mai intalnesc eu cu el la o bere si facem poza atunci, nu vezi ca e inghesuiala acuma…
Probabil ca a vazut ca sunt schimbat la fata, asa ca m-a intrebat ce s-a intamplat, i-am zis ca nu s-a intamplat nimic si ca vreau sa plecam. Nu am vrut sa se supere si ea, i-am povestit pana la urma pe drum in masina ce s-a intamplat de fapt, ca nu scapam de insistentele ei.
Groparu si Filmul Usturoi
Pe Groparu il cunosc personal de vreo 2-3 ani, cam asa, nu cred ca e nevoie sa mai spun cuiva ce om extraordinar este, cata pasiune pune in ceea ce face si cat de mult il respect. Si cat de multumit am fost atunci cand am vazut ca si-a mai indeplinit un vis, acela de a face un film. Filmul Usturoi.
Apare teaserul, incepe lumea sa scrie pe bloguri, mai avea nevoie de ceva sustinere pentru a gasi cativa sponsori care sa-l ajute sa duca proiectul la final. Apar articole pe bloguri sau chiar oferte de reclama gratuita pe anumite bloguri pentru eventualii sponsori.
Proiect misto, om din spatele proiectului super fain. Bineinteles ca nu se putea ca eu sa nu scriu si deschid blogul, apas add new post si incerc sa ma apuc de scris, si dupa 2-3 cuvinte ma opresc, pentru ca tot timpul in capul meu imi rasunau cuvintele „Auzi, lasa-ne sa facem intai o poza cu sustinatorii si pe urma faci si tu”.
Fac o pauza, imi zic ca daca sunt suparat azi, maine cu siguranta voi fi mai vesel si va iesi un articol super fain. Dar povestea se repeta si a doua zi, si a treia. In a cincea zi deja ma gandeam sa-i dau un mail lui Radu Bazavan si sa il rog frumos sa ma ierte pentru faptul ca nu pot sustine filmul si sa ii povestesc intamplarea de mai sus. Pana la urma, am decis ca mai bine imi vad de viata mea si asta este. Stiu ca nu ar trebui sa aiba legatura una cu alta, dar eu nu am putut trece mai departe. Si nici nu va inchipuiti ce lupta se dadea in mine intre cele doua tabere, una care imi spunea sa-l sustin si sa-l ajut pe Groparu si alta care ma oprea sa o fac. Si toate acestea pentru simplul fapt ca intr-un fel si el face parte din blogosfera clujeana.
La editia ce tocmai s-a terminat aseara, nu am sustinut pe nimeni. Mi-au placut cativa concurenti, dar nu am dat niciun sms, nu am dat nici macar un mesaj pe twitter prin care sa rog macar o singura persoana sa voteze pe cineva, nu am dedicat niciunuia din ei un articol pe blog. Desi cativa dintre ei meritau.
Sper ca Ciulea sau cei din blogosfera clujeana sa nu creada ca am ceva cu ei sau ca acest articol ii ataca in vreun fel. E o lectie de viata pentu mine, lectie pe care am crezut mereu ca trebuie sa o pastrez in spatele cortinelor si pe care eu unul nu o sa o uit niciodata. Inca nu stiu daca a fost sau nu o idee buna publicarea acestui articol, am decis sa fac asta si am sa las la latitudinea cititorilor mei sa ma critice sau sa-mi multumeasca pentru ea. Radule, sper sa intelegi cat de mult mi-a parut rau ca nu pot trece peste aceasta intamplare si nu te-am putut sustine.
Asta e in sangele romanilor. Urat.
Nu judeca lucrurile asa, sunt sigur ca nu a constientizat si nici nu a banuit vreodata ca eu m-am suparat atunci, cu atat mai putin de ce. Si probabil nici nu si-a dat seama de asta.
Sigur a fost o scapare de moment, adica daca stia ca te vei supara nu spunea asa, dar sigur nu isi imagina ca te puteai supara, si poate in acel moment, cu atata agitatie nici nu si-a dat seama de ce a zis…sunt greseli pe moment, poate a aflat de greseala asta abia acum, poate nici nu ia trecut prin cap asa ceva…
…sau cum niște cuvinte pot afecta un blogger pentru mult timp
S-a intamplat asta pentru ca sustinerea nu a fost neconditionata. Tu ai asteptat recunostinta pentru asta si de aici dezamagirea. Cateodata e bine sa ajuti pur si simplu…
Hai ma, stii bine ca am zis ca vrem sa facem o poza cu acei sustinatori din studio, adica, la finala am fost din Cluj, o mana de oameni, special la Bucuresti sa-l sustinem in studio.
Fara suparare, dar e vorba de familie, pentru ca cei prezenti in studio, la finala, am fost cei din familie (asta-i poza https://www.facebook.com/photo.php?fbid=456786857669546&set=t.100000288611951&type=3&theater )… Atat.
Acum, daca tie ti se pare deplasat, sa vrem sa avem o poza in formatia asta, nu mai am ce zice.
Nu ma intelege gresit, nu se pune problema ca nu iti sunt recunoscator pentru ajutorul dat in promovare, dar, din punctul meu de vedere, asta e altceva… Cu totul altceva!
Dan nu te invinuiesc de absolut nimic, e doar perspectiva prin care am vazut eu lucrurile. Si cum a afectat dupa aceea alte actiuni ale mele. Probabil daca puteam scoate intamplarea din context si povesti fara sa dau nume as fi facut-o dar era foarte dificil sa fac asta si sa pastrez ideea initiala a articolului.
La urma urmei e un nimic, dar asa ma supar eu uneori din nimicuri 🙂 Si a treia betie in viata mea a fost tot la suparare tot din cauza unui nimic de care acuma chiar rad cand ma gandesc din ce cauza am putut sa ma supar.
Deci nu o lua personal.
Am citit cuvant cu cuvant tot ce ai scris, asa cum fac de fiecare data si m-am vazut pe mine.
Ma supar foarte repede si pun tot la suflet.
Mai ales cand abea astept sa mi se recunoasca fapta si sa fie si laudata, oarecum… ca doar meritam, *la fel ca si tine*, (asta-i o intamplare de-a mea dintre sutele de intamplari), doar ca multi nu isi dau seama pe moment, entuziasmul e mare, si tu reusesti sa fi dat la o parte.
Felicitari pentru toate eforturile ce le-ai facut pentru C.Gog.
Nu mai fi suparat, asa suntem noi astia ce punem la suflet.
Poate ca e bine sa zicem si NU cateodata, ca vorba aia, esti bun numa cand ajuti, si cand zici nu, esti dat la o parte.
Cel putin asa patesc eu, si ma inchid in mine, si-mi trece si mie in vreo doua saptamani.
Referitor la articol mai adaug ceva, e bine ca ai scris, pentru ca daca scriai fara sa zici exact despre ce si cine este vorba, tot nu te puteai stapani si pana la urma tot ziceai. Ca asa esti tu. Trebuie sa spui ce ai pe suflet. E bine asa.
Man, absolut nici un stres. Eu am apreciat faptul ca te-am simtit aproape de proiect, si cred ca asta conteaza cel mai mult.
Cat despre de-alde Ciulea si Gog, sunt sigur ca a fost pur si simplu o problema de comunicare. Atat si nimic mai mult.
@Vlad Dulea
Cata dreaptate ai.
„”Am plecat 8 din Cluj si pe 2 i-am cules din capitala.”” se pare ca n-ai fost suficient de „copt” ca sa te culeaga si pe tine pentru poza:)
Viata merge mai departe oricum … si cu bune si cu rele.
Probabill, acum, te simti mai susurat ca ai povestit aceasta intamplare.
Nu cred ca efectul acestei intamplari ar fi sa un mia ajuti. Intotdeauna lucrurile bune sa intorc asupra noastra. Ca nu nimeresti mereu puctul bun, se mai intampla!