Aseara am refuzat primul client

Posted by

Nu stiu daca e chiar primul, probabil au mai fost si alti clienti pe care i-am refuzat, pentru ca nu ii puteam ajuta sau din alte considerente, dar aseara a fost prima ora cand am refuzat un client valid. De ce am facut asta, veti putea vedea in continuare.

Ieri dupa amiaza am fost la un seminarul de educatie financiara sustinut de Eusebiu Burcas. Am invatat cateva lucruri noi in cadrul seminarului, dar altceva mi s-a intamplat acolo si mi-a dat de gandit. Desi ma asezasem in randul 2, sala era suficient de mica si literele de pe ecranul de proiectie, desi erau mari, chiar foarte mari, le vedeam in ceata. Chiar si cand mijeam ochii ca sa vad mai bine, nu reuseam sa vad bine, deci e clar ca momentul ala pe care il aman de vreo 7-8 ani a sosit si ca trebuie sa incep sa port ochelari. De fapt aveam un -0.5 si un -0.7 de ani buni, dar am refuzat mereu sa fac acest pas din motive care nu-s importante acum.

Momentul acela cand nu reuseam sa vad ce scrie pe tabla de proiectie a fost momentul in care mi-am dat seama ca a venit momentul sa spun NU unor clienti. Nu o singura data am ajutat oameni din dorinta ca totul sa fie bine mai mult decat ar fi fost normal, am fost deranjat la ore tarzii din noapte si de cele mai multe ori le-am rezolvat problemele chiar atunci, pe loc, desi nu erau niciodata chestii care sa nu poata fi amanate pana a doua zi. Am tras din greu la firma mea si m-am luptat uneori cu nepasarea unora pentru propriul business.

 

Enough is enough

Aseara m-a contactat un fost client; l-am mai ajutat cu cateva probleme punctuale pe care le-a platit, deci avem o relatie buna. Cu toate acestea, i-am prezentat abonamentele de intretinere lunara si i-am spus ca ma pot ocupa de problemele site-ului lui in cadrul acelui abonament, astfel incat sa nu mai aiba niciun fel de problema. Mi-a raspuns ca nu are decat aceasta mica problema si nu este dispus sa plateasca un abonament lunar pentru asta. I-am explicat ca sunt foarte ocupat in ultima vreme si ca nu ma mai ocup de astfel de probleme pentru ca pur si simplu nu mai pot si a inteles.

Cumva cred ca mi-am sacrificat prea mult din viata muncind pentru clientii mei, in timp ce unii dintre ei uita sa plateasca facturile la timp, chiar si cand e vorba de doar 160 de lei. Cumva mi-am dat seama ca nu se mai merita sa fac asta, asa ca va trebui cumva sa caut solutii astfel incat sa fiu macar eu impacat cu mine insumi.

Cel mai probabil pe viitor voi refuza si alti clienti, daca nu vor fi de acord sa lucreze in termenii si conditiile mele. Odata ce ai facut deja asta, nu mai pare asa complicat si iti asumi ca pierzi niste bani, desi la final de linie s-ar putea sa ies mult mai castigat, folosind timpul ala pentru a construi proiecte noi.

One comment

Comments are closed.