Viata

Nu e o rusine sa fii sarac

Posted by

 Astazi vreau sa va spun cateva povesti, poate povesti triste, poate povesti de viata, dar sunt povesti din care puteti sa trageti singuri concluziile pe care le doriti. Inainte de a va spune acele povesti, vreau sa va spun ca unul din cele mai importante lucruri in viata, legat de bani, este sa fii impacat cu tine insuti, sa te bucuri de ceea ce ai si sa nu te afecteze lucrurile pe care nu le ai. E perfect sa iti doresti mai mult, cu totii ne dorim asta si sper sa gasesti energia necesara sa lupti cu fiecare celula a corpului tau pentru a te ridica, cat mai sus.

Nu stiu daca sunt sarac, prin prisma unora as putea fi, prin prisma altora as putea fi chiar bogat: am un apartament, o masina (Logan), nu am credite la banci si am un salariu bunicel, zic eu. Muncesc din greu pentru niste venituri suplimentare, pun intotdeauna suflet in ceea ce fac si uneori fac multe sacrificii pentru a-mi indeplini visele. De exemplu, am renuntat la masa de pranz de multe ori in ultima perioada pentru a ma asigura ca am toti banii necesari pentru a vizita Tara Soarelui Rasare, Japonia. De asemenea, renunt la multe iesiri la „un gratar” sau vizite la parinti, in weekend, pentru a putea scrie articolele de pe blog, pe care, in general, le vedeti in primele zile ale saptamanii.

Capul familiei

Tata avea o vorba: atata vreme cat o sa stai in casa mea, pe banii mei, faci ce zic eu. Din pacate, la un moment dat, lucrurile s-au schimbat, a ramas fara serviciu, mama nu mai lucra si ea de ceva vreme si singurul care avea un job si aducea bani in casa eram eu. Multumesc inca o data, pentru oportunitatea de atunci, firmei Teron si mai ales lui Teo. Cand luam plicul cu salariul, nici macar nu aveam curiozitatea sa-l desfac, il dadeam, asa cum il primeam, parintilor mei. Salariul ala abia ne ajungea sa traim de pe o zi pe alta, asa ca la un moment dat m-au bagat intr-o sedinta de familie si mi-au explicat ca e o decizie grea pentru ei dar, pentru a ma putea tine in facultate, trebuie sa vanda apartamentul. Vroiau sa iau si eu parte la aceasta decizie, dar le-am spus ca e decizia lor si numai a lor si eu nu ma pot decat conforma deciziei respective. La scurt timp dupa aceasta decizie, aveam sa ne mutam cu totii la Breaza, in casa bunicii mele. Avusesem parte si de viata mai buna inainte, pentru ca am fost un copil destul de rasfatat, dar acum treceam prin perioada in care nu-mi permiteam nici macar un suc la dozator. M-am mutat in camin, la facultate si am renuntat la jobul din Campina.

Plecam lunea dimineata la facultate, avand in cutiute mancarea pentru intreaga saptamana, cu bani doar pentru paine si din care puneam inca de luni deoparte banii de bilet pentru tren, ca sa ma pot intoarce acasa vinerea seara. Pentru ca nu eram innebunit dupa ciorba si nici nu prea rezista la temperatura camerei, una din mancarurile traditionale din acea perioada erau cartofii prajiti cu friptura (de la cate o gaina din curte). Cam asta mancam in fiecare zi si nici nu va inchipuiti ce gust aveau cartofii prajiti duminica seara, marti sau miercuri. Dar nu era chiar asa de rau.

Aveam o prietena la un moment dat cu care ma plimbam toata ziua pe strazile Ploiestiului (asa am invatat orasul). Nu aveam bani sa o duc nicaieri, asa ca tot ce puteam face era sa ne plimbam. De cate ori ne vedeam in centru, ne intrebam: „Dar strada asta oare unde duce? Hai sa vedem”.

Nu m-am plans niciodata, ma consolasem cu soarta si ma descurcam de minune, nu aveam bani, dar eram fericit, mai putin in momentele in care mai pica pe cap cate o restanta.

Ketchup pe paine

Un alt moment pe care mi-l aduc bine aminte in viata mea, este momentul in care mi-am facut firma, in 2002. O seara pe care nu o sa uit probabil niciodata. Plecasem de la serviciu cu masina tatalui meu si ma indreptam spre casa. De fapt, spre casa unui prieten din copilarie care, din mila sau din prietenie, mi-a spus ca oricum el sta singur in apartament si ca o vreme pot sa locuiesc la el. De obicei cumparam mancarea impreuna, pentru el banii nu erau o problema si nu s-a uitat niciodata la faptul ca el punea mai multi bani la mancare decat mine.

Dar, de cateva zile, plecase cu bunicii lui la manastirile din nordul Moldovei si, pe zi ce trecea, mancarea din frigider se imputina. Colac peste pupaza, juristul care se ocupa de constituirea firmei, imi tot cerea bani, ba pentru inca nu stiu ce act aditional, ba pentru certificatul de inregistrare, ba pentru stampila….

Cazut pe ganduri, in centru am trecut pe rosu la 2 semafoare. Abia dupa ce am trecut de al doilea, mi-am dat seama ca am trecut pe rosu. Mereu imi reamintesc de acest aspect cand stau la cele doua semafoare. Ajuns in partea de nord a orasului Ploiesti, am trecut din nou pe rosu, de data asta oarecum constient ca nu intru in intersectie, ci doar intorc in capatul ei, dar indeajuns cat sa ma vada politia si sa vina dupa mine.

Mi-au spus ca 3 luni voi sta fara carnet, nu am protestat, pentru ca stiam ca-s vinovat, macar pentru semafoarele din centru, daca aici era putin nedreapta situatia. Cand au zis ca amenda este … atat am putut sa spun: Baani? Nu am. Luati-mi carnetul 6 luni, dar nu-mi dati amenda. Mi-au explicat ca nu au cum, dar am insistat ca poate sa il pastreze la ei acasa si sa mi-l dea peste 6 luni, dar numai sa nu-mi dea amenda. Probabil cand am intrebat de bani, m-am schimbat deja la fata, pentru ca pana la urma li s-a facut mila si m-au iertat.

Am ajuns acasa, am deschis frigiderul, nu mai era in el decat o sticla de ketchup in el si 2 felii de paine in dulap. Imi era foame, asa ca am intins ketchup-up pe paine, am inchis ochii si mi-am imaginat ca mananc o bucata de pizza. Si m-am bagat la somn, sperand ca a doua zi voi avea parte de vremuri mai bune.

13 comments

  1. Impresionant…
    Dar ai mare dreptate, multi se gandesc acum ca sunt saraci, desi detin o imensitate fata de ce aveai tu in acele timpuri…

  2. După ce am parcurs acest post, am mai aflat un detaliu important despre tine: Esti o persoana luptatoare! Puţini ar fi pariat pe zilele negre din viaţa ta. Cu toate acestea, sufletul e singurul care-ţi poate spune dacă esti bogat sau sărac.

  3. Ma regasesc in povestea ta. Ai mei s-au luat fiind foarte saraci (mama avea multi frati, tata era orfan de tata si cu o mama bolnava). Ne-am mutat intr-un apartament si cu multe sacrificii ai mei au contruit o casa. Cand eram prin facultate mama a ramas fara servici si taica-meu avea salarul minim. Era greu… totusi, locuiam la tara (intr-o statiune, deci nu chiar sat), in afara de putine momente, cu mancarea era ok. Oricum eu mancam putin. La Facultate era mai greu, stateam cu saptamanile in oras, am ajuns si eu la ”mustar pe paine”. A fost si cand nu mancam cate 2 zile si mergeam in vizita pe la prieteni sperand sa ma serveasca cu ceva.
    Am avut ambitie, mi-am gasit un job flexibil (munceam de acasa), castigam cate 1euro pe ora maxim, era suficient ca sa imi pot permite sa calatoresc prin tara. Pe urma mi-am deschis o firma (tot in timp ce eram studenta), o perioada a mers bine, pe urma am lasat-o balta, cu banii adunati am reusit sa imi termin facultatea. Pe urma m-am mutat in Italia. Ma simt undeva intre un sarac si unul din clasa de mijloc, stau in chirie intr-un apartament superb, am o masina veche (nu ma intereseaza masinile), motocicleta (aia e noua) si in curand merg in cea de a 4-a excursie pe anul asta. Fac si eu sacrificii, strang bani ca sa merg in Filipine, visul meu… Familia mea nu o duce grozav, sa zicem ca se descurca si ma bucur enorm cand pot sa ii ajut.

  6. Sunt lucruri ce te-au format, fara ele nu erai omul care esti azi… Frumos scris, am trait fiecare cuvant 🙂

  7. Putini au curajul sa-si faca publica povestea de viata la fel cum ai facut-o tu. Bravo, te felicit pentru curajul tau. Oamenii au parte de suisuri si coborasuri in viata, probabil acum o duci mai bine. Tot respectul, ti-ai facut un cititor in plus cu postul acesta 🙂

  8. Wow… impresionanta relatare. cum zicea mai sus si John, nu as mi-as fi imaginat niciodata lucrurile pe care ni le-ai povestit.
    Buuuut…. dog days are over, time to be a wolf now 😀

  9. Nu de curand am trecut printr-o situatie asemanatoare, ba chiar identica in unele aspecte cu ultima parte a povestii.Miscatoare sincer, te inteleg perfect pentru ca am ajuns sa ma bucur de multe lucruri pe care inainte probabil nu le luam asa de mult in seama avand in vedere ca ma rasfatam singur.Dar vremurile se schimba…

  10. Bogăţia unui om nu e pe o bucată de hîrtie cu multe zerouri, ci în suflet. Dacă vrei cu adevărat să ai o revelaţie, nu te duce în Japonia – du-te în Bhutan, unde moneda naţională – dacă pot spune aşa – e fericirea.

    Lumea merge pe căi greşite. Urmîndu-le fără a crîcni, nu o vom schimba niciodată în bine. Bătrînii aveau o vorbă: „Mai bine sărac şi curat, decît bogat şi îngălat”.

    Mie nu mi-e ruşine că sînt sărac. Fiindcă pe alte părţi, sînt mult mai bogat decît cei avuţi.

  12. In dorinta de a cauta niste solutii mai ieftine pentru visurile mele, am tastat in bara motorului de cautare „cum sa te bucuri de viata cu bani putini” si am dat peste acest articol, care nu pot sa spun ca m-a impresionat, nu pentru ca nu este impresionant, ci pentru ca si eu trec printr-o situatie similara. De fapt de mic copil am trecut prin astfel de fluctuatii de viata, cand sus, cand jos. M-am nascut intr-o familie instarita si fiind singura la parinti, in mod intrinsec am fost o rasfatata. Ei bine, cu trecerea anilor (aveam vreo 8 ani pe atunci) tatal meu s-a imbolnavit rau de tot si, ulterior, dupa o operatie de inima, la cativa ani, a ramas somer ca mai apoi sa se pensioneze de boala. In tot acest timp am descoperit si cealalta fata a vietii. De la rasfat am trecut la a nu mai avea nici macar bani de paine cu lunile de zile. Noroc cu rudele, care ne-au ajutat in tot acest rastimp. Pentru mine a fost un soc imens. Eh… dupa ce a inceput tata sa ia pensia de boala, a reiesit soarele pe strada noastra si mama si-a gasit un loc bun de munca, astfel revenindu-ne la normal (nu acel normal din copilarie, dar la o viata decenta). Si cum nimic nu dureaza pentru totdeauna, roata s-a intors in timp, si ulterior, datorita „crizei financiare”, firma ce ne-a salvat in trecut, a intrat in insolventa, mama pierzandu-si locul ala bun de munca, si cum e croitor de meserie, si fara prea multa scoala, viata ne-a mai tras astfel o palma (mai ales ca mie imi interziceau sa lucrez, deoarece doreau sa imi termin facultatea fara restante si cu note mari, lucru si facut de altfel, dar cu ce pret?). Dupa palma asta, intr-un final s-a angajat la o firma de croitorie, pe un salar mediocru si multe ore de munca la activ…dar ca sa fie totul frumos si bine impachetat, asta nu a fost de ajuns. De curand (anul acesta mai bine zis), am aflat ca mama are cancer la uter si probleme mari cu unul din rinichi (doctorii, desi a facut ceva tratament, nu-i dau sanse, lucru de altfel vizibil cu ochiul liber) si ca tot ce putem face este sa-i fim alaturi pana cand vin „ingerii” s-o ia. Iar cireasa de pe tort, nu este asta, ci faptul ca tatei i-au suspendat pensia de boala (dupa atatia amar de ani in care i-au tot dat-o). Acum asteptam (in luna ianuarie 2013) decizia comisiei de contestatii si traim din salariul meu (care e mediu) si din concediul medical al mamei (cat il mai ia si pe ala)… asta sa nu mentionez ca vine imediat iarna peste noi si datoriile sunt mari.

    Am scris toate astea, nu ca sa ma plang, ci din cauza ca am realizat ca daca iei fiecare persoana la rand s-o intrebi „ce necazuri ai in viata ta?”, fiecare va avea propria sa poveste mai mult sau mai putin trista. Toti avem bucurii si tristeti, cateodata ne-o facem cu mana noastra, alteori ne-o fac altii cu mana lor si uneori e „soarta” la mijloc. Oricum ar fi acestea, am realizat ca nu le poti evita, dar in schimb poti alege cum sa te simti in privinta lor: daca te lasi coplesit de ele sau daca gasesti puterea de a le accepta, invata din ele si a merge mai departe. Acum, cand privesc la toate astea, desi suna putin bizar, ma bucur ca viata mea este exact asa cum este, pentru ca altfel nu as fi invatat valoarea banului, nu as fi invatat valoare unui prieten, as fi iubit superficial si multe altele. Desigur, nu ma bucur pentru situatia alor mei, dar daca tot se intampla astfel, aleg s-o privesc ca pe o lectie de viata si merg mai departe, oriunde ma va duce drumul acesta tumultos al vietii…

  13. Dragii mei si au am avut zile (in timpul studentiei) cand aveam pentru mancat – timp de trei zile: trei kilograme de cartofi, un kilogram de faina de grau si un cub de drojdie. Am impartit cele trei kilograme de cartofi la unul pe zi (pregatindu-i de maniere diferite – prajiti, pure, etc) am facut paine din faina…
    Mama mea a trebuit sa supravietuiasca cu mamaliga si muraturi.
    In fine. A trebuit sa emigram ca sa supravietuim – acum zece ani si intr-o tara care, in prezent, are un sfert de populatie in somaj…
    Ridicol e ca nu am scapat de greutati ca nici aici nu umbla cainii cu colaci in coada!
    Deci ce sa facem?
    Eu una nu imi pierd speranta. Viata este ciclica. Dupa cele rele vine binele. Sau asta se presupune.
    In orice caz, eu am vazut cazuri (pe internet) de persoane care sunt milionari (in dolari) si care nu sunt fericiti… Banul nu aduce fericirea. Si intotdeauna sunt persoane care au mai multe greutati decat noi.
    O zi buna

Comments are closed.