Prioritizare

Posted by

antreprenoriat_proactivitate Exista momente in viata de antreprenor cand ai impresia ca pur si simplu este imposibil sa faci tot ceea ce ai de facut. Ai redus deja din orele de somn, ai facut eforturi ca sa faci cat mai multe dintre aceste taskuri si totusi pare sa fie o munca de Sisif care nu se termina niciodata.

Oricat de bine ma organizez si oricate workflow-uri as avea, sunt momente in care si mie mi se intampla sa fiu aproape doborat de zecile de taskuri, in general destul de mici, dar care par sa nu se mai termine si dau totul peste cap. Fie ca e vorba de facut o factura, fie ca e vorba de raspuns la cateva mailuri, cu cat sunt mai diversificate, cu atat par sa fie mai istovitoare.

Atunci e momentul sa prioritizezi, sa decizi ca unele taskuri trebuie aruncate definitiv la cosul de gunoi, pentru ca nu vei avea timp sa le faci niciodata si sa decizi care sunt acele cateva taskuri care trebuie neaparat facute. O sa observi astfel ca multe din taskurile care reprezentau o problema de „viata si de moarte” nu sunt chiar asa de importante si se poate si fara ele.

Cu cat prioritizezi mai bine task-urile pe care le ai de facut si realizezi ca o zi are doar 24 de ore, cu atat vei fi mai relaxat.

Un alt lucru pe care il fac pentru a elimina cat mai rapid din presiunea pusa de prea multe taskuri, este sa ma focusez pe un singur lucru. Prioritizez intai, aleg un tip de taskuri foarte asemanatoare si ma concentrez doar pe respectivul gen de taskuri.

Sa zicem ca am de dat 25 e-mailuri, de scris 8 articole pe blog si de programat ceva scripturi in php. Daca incerc sa scriu un articol si printre picaturi sa mai dau si cate un e-mail si eventual sa mai scriu si ceva linii de cod, o sa am nevoie de circa 4-5 zile ca sa termin taskurile de mai sus. Asa ca elimin 2 din cele 3 si ma concentrez doar asupra unuia. Sa zicem ca aleg sa fac intr-o zi doar programare. Rezultatele sunt dincolo de ce mi-as putea imagina, astfel a doua zi am timp sa stau sa scriu doar articole pe blog (presupunem ca e weekend), iar in a treia zi sa ma ocup de e-mailuri. Astfel, per total, imi ia doar 2 zile jumatate, eventual 3, si nu 4-5 zile cat mi-ar fi luat daca ma ocupam de ele pe bucatele.

Trebuie sa va mai spun ca partea cu scrisul articolelor e luata doar ca exemplu. Nu am reusit niciodata sa scriu 8 articole intr-o zi si sunt zile in care nu scriu niciun articol pentru ca nu am inspiratia necesara. La partea creativa, lucrurile stau putin altfel si nu se pot programa dinainte. Poti eventual sa alegi anumite momente pe care sa le dedici scrisului, dar cel putin eu nu obisnuiesc sa scriu la comanda, iar cand o fac, ies niste articole foarte proaste si pe care uneori decid sa le sterg inainte de a le publica.

La final de articol, ma intorc din nou la cuvantul din titlu. Prioritizare. Idei am atat de multe, incat probabil si daca as avea 10 oameni angajati, ca sa le dau lor sa execute anumite task-uri, tot nu as reusi sa scap de stresul lor. Asa ca cel mai bine e sa prioritizezi si sa iti asumi faptul ca unele lucruri nu le vei putea face, chiar daca iti plac. In urma unor prioritizari succesive, au disparut o mare parte din hobby-urile mele.