iun. 5

Sunt bloggerii fani doar ai companiilor care investesc in Social Media?

 Zilele trecute citeam o acuzatie, nu mai stiu exact unde, cum ca bloggerii au devenit brusc peste noapte fani ai companiilor care cheltuiesc bani in social media si cum ne lipseste cu desavarsire coloana vertebrala din aceasta cauza. Am stat putin, am analizat situatia si am decis sa vad in primul rand cum am ajuns fan al anumitor branduri, de ce am devenit fanul lor, cand s-a intamplat asta si de ce. Inainte de a lua rand pe rand brandurile care imi plac si al caror fan pot sa ma declar, vreau sa va mai povestesc o treaba legata de a fi fan, de pe vremea cand nu existau blogurile si social media si noi, cei care ne invartim prin online, inca de la  aparitia internetului in Romania, frecventam forumurile.

Pe vremea aceea, aveam obiceiul sa adaugam in semnatura o poza de 350 de pixeli lungime si un 16 maxim 20 de pixeli inaltime, in care sa punem brandurile care ne sunt dragi. Nu ne dadea nimeni niciun ban pentru asta; imi aduc aminte ca aveam un mini-banner pe care pusesem Nokia, Coca Cola, Connex si Ferari. Era un fel de a spune celor care veneau pentru prima oara pe forum despre pasiunile si marcile preferate. Stiu ca la un moment dat era un user care chiar facea cativa centi, creand astfel de mini-bannere personalizate.

S-a schimbat cu ceva situatia? Nu e normal ca acum, daca am blog, sa ma exprim in cuvinte si sa spun mai multe despre brandurile care imi plac? Nu e normal sa le promovez, sa le laud, sa le indragesc? Are asta vreo legatura cu faptul ca sunt bogger? Nu. Are legatura cu faptul ca suntem oameni si indragim fiecare din noi anumite branduri.

Am pus in continuare cateva dintre mini-bannerele despre care v-am vorbit mai sus, desi nu am reusit sa dau pe net de unul mixt, care sa contina 2-3 branduri simultan pe acelasi mini-banner.

 

 

 

 

 

 

 

 

Despre brandurile al caror fan am fost eu de-a lungul vietii, cat si despre motivele pentru care am devenit fanul lor, o sa va povestesc insa maine in partea a doua a acestui articol.