Am inceput sa ma gandesc si la varianta creditului

Posted by

Tot caut solutii ca sa termin casa si se pare ca trecem in continuare printr-o perioada grea, cu sau fara o posibila recesiune, ceea ce aduce multa presiune atat pe firma mea, cat si pe clientii mei. Presiune care, de altfel, se simte peste tot in piata.

Asa ca, desi rata dobanzii a crescut si nimeni nu mai e asa de incantat de un credit, ma gandesc ca poate ar fi de studiat ofertele de pe piata in eventualitatea obtinerii unui credit cu garantie imobiliara. Desigur, pentru asta o sa trebuiesc sa analizez si sa reevaluez si celelalte optiuni si sa vad daca mi se potriveste sau nu, mai ales ca stiti ca eu toata viata m-am cam ferit de credite, iar cele doua tentative ale mele mi-au adus mai multi nervi decat vreun beneficiu real.

Bineinteles ca nu as face asta fara a gasi acele plase de sigurante care sa-mi ofere confortul achitarii creditului fara prea mult stres. De exemplu, nu cred ca as apela la varianta asta inainte de a avea un job stabil, pentru ca oricat de tare mi-ar placea mie antreprenoriatul, acesta are intotdeauna perioade bune si perioade proaste, si cum spuneam si mai sus, nu e o perioada buna pentru nicio companie, majoritatea companiilor facand concedieri masive, vedeti de exemplu ce se intampla pe piata din US si cate mii de angajati au dat afara companii precum Google, Meta, Amazon si altele.

Revenind la credite, cred ca ar fi un beneficiu si totodata o gura de aer pentru mine ca sa termin constructia casei, sa ma pot muta acolo in conditii de confort si bineinteles asta ar duce automat si la adaugarea unui nou activ in portofoliul meu de investitii, activ care ar aduce o sursa constanta de venit pasiv care ar acoperi creditul.

Cu alte cuvinte, un credit m-ar ajuta sa accelerez dezvoltarea si crearea de noi surse de venit pasiv. Desigur, cu mentiunea ca sunt anumite riscuri pe care trebuie sa le iau in calcul, si desigur vorbim de o suma de pana in 20.000 de euro, m-as gandi chiar la 10.000 pentru ca, cu cat e mai mica perioada si suma, cu atat pot sa o achit mai repede. Ganditi-va ca o chirie de 200 de euro pe luna (vorbesc de ce ramane dupa taxe) mi-ar asigura posibilitatea de a plati un credit de 2000 de euro pe an. Nu, nu e o greseala matematica, am presupus ca nu am un grad de ocupare de 100% si ca poate 2 luni pe an se pierd fara sa am chiriasi. Intotdeauna prefer sa fac calcule mai pesimiste, astfel incat sa nu am surprize „in targ” fata de „socoteala de acasa”.

Ce ar mai fi de zis? Pai daca aveti alte sugestii, sunt deschis maxim la ele. Ma ajuta sa-mi clarific unele idei si sa gasesc, de ce nu, variante la care poate nu m-am gandit pana acum.

Credit.ro
Bucuresti – Ştefan cel Mare nr. 31, sector 2, București