De ce este nevoie de educatie financiara

Posted by

Este nevoie de educatie financiara, pentru ca aceasta iti poate schimba viata, la propriu, si deoarece cred ca o educatie financiara solida iti aduce enorm de multe beneficii atat la nivel material, cat si din punct de vedere psihologic. Astfel cred ca o educatie financiara sanatoasa duce la bunastare atat pentru tine personal, cat si pentru membrii comunitatii in care te afli. Acesta este unul din motivele pentru care m-am decis sa tin atat vinerea (in cadrul Clubului de Networking), cat si cu alte ocazii, scurte momente de educatie financiara, menite sa ajute pe cei din jurul meu.

De ce este nevoie de educatie financiara?

Pentru ca te poate ajuta sa scapi de grija lipsei banilor. Si aici se vor gasi cativa care sa ma contrazica, ii inteleg perfect, eu era sa-mi iau un sef la bataie acum niste ani buni, cand mi-a spus ca poate e vina mea ca nu imi ajung banii. Cat de nervos eram atunci si cata dreptate am ajuns sa-i dau niste ani mai tarziu! Daca veti privi cu atentie, sunt oameni care au probleme cu banii si au salarii de doua-trei mii de euro, asa cum sunt persoane care au un salariu de 200 de euro si totusi reusesc sa traiasca si in astfel de conditii.

Te ajuta sa intelegi de ce timpul valoreaza bani si sa te vinzi mai bine. Si aici stiu ca sunt multi care cu greu reusesc sa isi cunoasca valoarea lor pe piata (fie ca e vorba de un loc de munca, fie ca e vorba de servicii oferite) si, de cele mai multe ori, au o politica dezastruoasa de preturi, stabilita pe informatii minime si de multe ori eronate. Aici o sa dau drept exemplu bloggerii, care fie cer prea multi bani (pe motiv ca daca X-ulescu cere atatia bani, el e de 10 ori mai bun ca el si merita cel putin la fel), fie sunt in extrema cealalta, cand cer prea putini bani, muncesc mult si ajung sa aiba tot felul de frustrari legate de asta.

Te ajuta sa treci mai usor peste momentele de criza. Si toti avem la un moment dat in viata momente mai proaste. O educatie financiara solida te poate ajuta sa treci uneori chiar foarte usor prin astfel de momente.

Duce la independenta financiara. Si aici e cu dus-intors, in functie de unghiul in care privesti problema, pot exista argumente pro si contra. Nu am sa stau sa le dezbat in articol, dar daca vreti, discutam in particular toate aceste aspecte.

Provocare?

Vreau sa va lansez o provocare si sa va intreb la final de articol: voi de cati bani credeti ca aveti nevoie lunar ca sa aveti un trai decent?

2 comments

  1. Chiar de avea dreptate (șeful), eu tot îl băteam! :))) (chiar dacă nu sunt violent) Iar ca să îți răspund la întrebare: o sumă care să înceapă (cel puțin) cu 2 (că de 4 cifre sunt și alea mai mici (aproape minimum pe economie), cu care nu m-am descurcat).

  2. e nevoie de educatie financiara pentru ca apar momente de criza si poate dracusorul te-a indemnat sa iti iei casa in 2008, in camp… un pic de educatie financiara si cateva cuvinte despre 1929 SUA ar fi fost suficiente pentru unele familii tinere. dar uneori e dificil sa astepti. educatie financiare si tutun ! iar 2016 pare un an in care daca vrei sa investesti trebuie sa iti faci o rezerva de tutun !

Comments are closed.