aug. 25

Kyoto zona de sud (day 4)

 Pentru ca ne-am trezit tarziu, am facut o mica modificare in program si am amanat plecarea la Osaka pentru maine, urmand ca azi sa facem atat zona de sud, cat si cea din nord a orasului Kyoto.

Bineinteles ca nu am reusit sa vizitam decat templele din zona de sud, si alea cu chiu cu vai, pentru ca la ultimul am ajuns la ora 16:05, nefiind sigur daca vom mai apuca sa intram sau daca se inchide la 17:00 si suntem norocosi. Si am fost. Si a meritat sa vedem cateva temple si o enorma pagoda in aceasta incinta.

Metroul

Azi am luat pentru prima oara metroul. Evitam sa mergem cu el, pentru ca e destul de scump. In functie de distanta, incepe de la 210 yeni si poate ajunge la 320 dupa 2-3 statii. Stiu ca exista un bilet pentru intreaga zi 1200 de yeni, dar nu justifica prea mult nevoile noastre pana acum. La metrou nimic deosebit, exceptand poate aerul conditionat din interior, parca era prea racoare, desi m-am bucurat din plin de ea timp de o statie. Atat anumite trenuri locale, cat si metroul aveau niste ventilatoare uriase in tavan. Ce le-ar mai fi luat romanii acasa daca ar fi avut.

Fushimi Inari Shrine

Primul pe lista, din Central Kyoto Station; am luat trenul pentru doua statii. Gara se afla exact in fata intrarii templului. Daca ar fi toate asa, as fi fost foarte fericit. Nu le dau idei, ca maine se apuca sa construiasca statii de metrou sub fiecare templu. Ce e spectaculos la acest altar nu sunt constructiile in sine, ci cele 100000000000 de porti Torii, nu am stat sa le numar, am mers zeci de minute bune printre ele si mai era un circuit mai lung de asemenea cu alte 100000000 de porti. Cand o sa vedeti pozele, o sa intelegeti ca nu exagerez deloc cu numarul lor. Pentru ca Inari este zeul avutiei si al afacerilor, se pare ca fiecare poarta a fost donata de un om de afaceri. (Asta am aflat dupa wikipedia acum, daca stiam, lasam si eu pe undeva macar o Tori in miniatura sa-mi mearga afacerile, dar ma gandeam ca cine stie ce morti pomenesc ei pe acolo). Multe porti, multe afaceri in Japonia. Si pe ici pe colo mai erau locuri libere.

Tot aici am ajuns la un moment dat, urmand o poteca fara porti, la o padure de bambus. De as fi avut un fierastrau la mine. V-am spus doar de ieri ca m-am indragostit de acest lemn.

Oricum, am luat cateva crengute care au ajuns la hotel intr-o vaza confectionata dintr-o sticla de cola. Ma intreb ce vor zice astia de la hotel maine, e ca si cum la noi ar veni un japonez, ar lua din padure niste crengute de ceva (stejar, artar, orice copac) si le-ar pune in vaza in camera. Imi e si teama sa nu ma trezesc maine cu 10 ghivece de diverse flori in camera daca vor interpreta gestul meu ca o lipsa a lor. Nu cred ca le trece prin cap ca eu vreau sa le duc acasa, sa vad daca vor rezistta si vor creste.

O sa ziceti ca-s dus cu pluta, dar bambusul ala de se gaseste pe la noi de cumparat nu e chiar bambus si daca imi aduc eu aminte bine cum arata bambusul de il am acasa, nu e decat vag asemanator cu cel de aici.

Tofukuji Temple

Din nou aceleasi desene faine pe nisip. Imi pare rau ca nu gasesc cum se numesc ele sau arta de a trasa acele linii cat mai perfecte pe nisip. De data asta au fost asezate sub forma unei table de sah (oarecum), dar cel mai bine va las sa vedeti in poze. Un templu zen, cu gradini frumoase, cu un mic pond in gradina si cu multa padure care era mai mult decat benefica in caldura de azi.

Toji Temple

Aproape ca am alergat spre el, sperand doar sa nu inchida la ora 16:00. Cand am dat coltul la intersectie si am vazut o pagoda enorma care statea pe colt am zis ca macar pentru pozele din strada si tot nu am venit degeaba. Cele 2 temple erau pline de statui din care nu am inteles nimic, nu era voie nici fotografierea lor, asa ca am trecut repede la pagoda si la un pond plin cu pesti imensi pe care bineinteles ca am pus la un moment dat mana si cu broaste testoase care facusera un maldar pe o piatra in mijloculul lacului si stateau la soare. Pondul avea si doua mici insulite, iar pe una din ele am stat la umbra unui copac pe banca si nu as mai fi plecat de acolo. Frumusetea locului, pestii din apa, linistea si oboseala dupa o zi de alergatura faceau ca locul acela sa para de vis.

Maine sper sa ajung la Osaka, alt oras, alta lume, alte minunatii. Cu templele am cam terminat cel putin pentru doua zile. Se apropie destul de repede momentul in care va trebui sa parasesc Kyoto si sa incep o noua aventura in cel mai important oras al Japoniei, Tokyo.

  1. Sunt de-a dreptul invidioasa pe voi. Sa imi aduceti si mie un servetel, un bilet de metrou compostat, ceva care sa fie de acolo, cu scrisul acela fascinant.
    Distractie placuta in continuare!

Comentariile sunt inchise.