Dec 4

Scrisoare deschisa catre domnul Iancu

Scrisoare deschisa catre domnul Iancu

Draga domnule Iancu, probabil va intrebati ce mai fac. Sunt bine, in ciuda tanarului rebel pe care l-ati cunoscut in urma cu multi, multi ani. Am facut multe greseli, am invatat din ele si am mers mai departe. Daca va intrebati de ce aceasta scrisoare, o sa va spun scurt: pentru ca imi dau seama ca as fi putut invata mult mai multe de la dvs. in timpul scurt (2 ani) in care am lucrat pentru dvs. si nu am facut-o.

In urma cu aproximativ 13 ani, mi-am dat brusc demisia intr-o zi de vineri si motivul l-ati stiut si dumneavoastra: daca mai ramaneam mult acolo, ajungeam sa-mi bat seful (pe Bombonel). Am plecat nervos si cu gandul ca nu voi mai vrea sa fiu sclav niciodata intr-o firma si ca voi avea grija de propria mea firma. Nu am stiut sa am grija de ea, motiv pentru care in septembrie 2007 a trebuit sa ma angajez din nou, dar nu am renuntat nicidecum la visul meu; prin urmare, in 2015, prin august, dupa aproape 8 ani intr-o multinationala, mi-am dat demisia si m-am dedicat 100% firmei mele.

Ma pregatesc acum sa fac un pas important pentru firma mea, acela de a avea primul angajat cu norma intreaga. Nici nu are rost sa va mai povestesc de pataniile mele cu colaboratorii sau angajatii part time si de cate ori am regasit in atitudinea lor aceeasi atitudine pe care un tanar foarte rebel o avea la Compexin prin anul 2002. Imi amintesc multe din acea scurta perioada si unul dintre lucrurile pe care le-am carat cu mine atunci si pana in ziua de azi a fost o „cearta” intre noi doi pe holul firmei. Argumentam pe seama faptului ca nu pot sa facturez 200 lei la o deplasare la un client, ca mi se pare foarte mult si am discutii cu clientii si ca 100 lei mi se pare ok. Ceea ce mi-ati spus atunci am carat cu mine toata viata. Mi-ati spus ca, pentru a putea sa primesc salariul acela de 500 lei pe luna (nota: era un salariu ok in 2002), trebuia sa aduc 3000 lei pe luna in firma. Nu vreti sa stiti ce injuraturi am tras atunci in gand si cat m-am mai plans la colegul meu, Victor, facandu-va in toate felurile.

Dupa cum va spuneam, ma pregatesc sa am primul meu angajat full time. Si pentru asta, am inceput sa fac tot felul de calcule. Mi-am dat seama ca, pe langa salariul lui + taxele aferente, angajatul respectiv are nevoie si de un birou, un laptop, consuma curent si multe altele, pe care sunt sigur ca le stiti mai bine ca mine. Dupa ce am facut aceste calcule (un draft), rezultatul a fost fix de 3000 de lei pe luna, si pentru mine a fost ca un fel de revelatie. Am carat cu mine vreme de 14 ani o chestie si in urma cu putin timp (cateva zile) mi-am dat seama ca dvs. ati avut dreptate.

M-am gandit uneori la discutia avuta in acea dimineata si mereu (din momentul in care am inceput sa inteleg ca s-ar putea sa nu am dreptate) mi-am reprosat faptul ca eram arogant, in loc sa pun o simpla intrebare: „De ce?”. Sunt sigur ca mi-ati fi explicat de ce trebuie adusi acei 3000 de lei pe luna in firma si ati fi fost dornic sa ma invatati. Din pacate, sunt la fel de sigur ca la mindset-ul pe care il aveam atunci, nu as fi inteles sau nu as fi fost dispus sa inteleg.

M-au costat ani de zile in care am tras de firma mea, uneori la pragul supravietuirii. M-am miscat mai greu, m-am tot lovit cu fruntea de pragul de sus pana am invatat. Nu spun ca acum le stiu pe toate, din contra, imi dau seama cat de multe mai am de invatat, dar cel putin in ultima perioada am facut modificari interesante de mindset, care ma ajuta sa privesc lucrurile dintr-un alt unghi; pe scurt, am evoluat.

Sunt sigur ca o sa va bucurati sa auziti vesti de la mine si sper ca intr-o buna zi sa ne intalnim si sa stam la povesti, desi in lumea asta nebuna a antreprenoriatului, nimeni nu mai are timp de povesti.

Newer Post
Older Post

Lasa un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.