Zaraza

Prima concluzie a serii a fost ca Teatrul de Revista nu e chiar ceva ce mi se potriveste. M-am tot gandit pe parcursul piesei daca o sa scriu pe blog daca mi-a placut sau daca nu mi-a placut.

Adevarul e ca ii stiu pe artistii de la Teatrul Toma Caragiu si i-am vazut de nenumarate ori jucand in piese mai bune sau mai putin bune, asa ca ceea ce fac ei este oricum extraordinar, dar cateodata arta o ia in directii nu neaparat pe placul meu. 

Si totusi piesa din seara asta mi-a placut pe alocuri, chiar daca am decis ca Teatrul de Revista nu e pentru mine. Mi-au placut secventele muzicale, mi-au placut romantele intotdeauna si cumva piesa a avut destule si cantate foarte bine. Apoi scenele de dans si, nu in ultimul rand, personajul principal jucat de George Liviu Francu.

M-am relaxat, am ras de cateva ori, desi am ras mai putin ca la o comedie de cinema proasta, dar per total m-am simtit bine. S-au scos cu muzica, sa zicem.

Toata povestea te poarta prin istorie, o istorie a muzicii, a Bucurestiului, a unor legende demult apuse. Nu am sa stiu probabil niciodata cat din aceasta piesa e inspirata din realitate si cat e pur si simplu inventia celui care a scris scenariul. 

Dincolo de parerea mea, piesa a fost un mare succes, motiv pentru care toata echipa teatrului s-a mutat pentru acest spectacol din sala Teatrului Toma Caragiu in sala Casei de Cultura pentru a avea un numar mult mai mare de locuri.

Si lumea stia destul de bine la ce piesa venise si de ce venise, ceea ce e de apreciat, pentru ca era sala plina. Doar un nene juca sah pe telefon, ma cam manca limba la final sa-l intreb daca macar a castigat.