Posted by Dupa primele 2 parti in care v-am povestit putin din context, dar si o aventura cu iz SF (vezi partea I si partea a II-a aici) am zis sa vin si cu o serie de precizari mai clare si date calendaristice legate de ce s-a intamplat in realitate si cum stau lucrurile. In primul rand, in momentul in care incep sa redactez acest articol sunt deja de 11 zile internat in spital, ceea ce a fost mai greu pentru mine a trecut, nu stiu daca mai stau 2-3 zile sau alte 10-12, la fel de bine cum nu stiu daca la momentul cand voi finaliza si publica acest articol poate voi fi bine, sanatos acasa. Precizez asta pentru ca exista un timeline si desi articolele din aceasta serie se prezinta sub forma unui jurnal, nu sunt in timp real.
Deci sa recapitulam cu date calendaristice cam ce s-a intamplat pana acum. Joi, 21 ianuarie am avut putina treaba la cumparaturi, de luat niste conectori de la Leroy Merlin, niste cleme de la Bacosmi, dupa care am plecat la gradina pentru a da mancare la animale si a mai face cate ceva treaba pe acolo, in principiu de a da zapada jos de pe panouri. Joi seara cand am ajuns acasa au inceput problemele cu stomacul, mancasem de la o patiserie 2 branzoaice la pranz si am pus problemele mele de sanatate pe seama faptului ca le-am mancat cu pofta. Dupa ce seara mi-a fost rau, a doua zi dimineata ma simteam excelent, motiv pentru care mi-am facut niste oua jumari cu mult ulei si ceva carnati de pe la soacra-mea. Credeam ca am fost deranjat la stomac si a trecut. La cateva ore au reaparut crampele la stomac, crampe care urmau sa nu ma lase sa dorm multe nopti de atunci incolo.
Dupa 5 zile de nopti nedormite, stari diareice, stare generala proasta am decis ca Luni, 25 ianuarie sa mergem sa vedem medicul de familie. Dupa ce i-am povestit cum ma simt, m-a rugat frumos sa ies afara din cabinet si sa astept afara, a ramas sotia mea sa ii explice ca am mai avut astfel de probleme identice in trecut, ca nu aveam de unde sa ma infectez cu covid-19 si ca nu sunt alte semne. Si totusi efortul de a iesi afara, starea de sanatate slabita, chiar la usa cabinetului au inceput sa apara si primele simtome de tuse, probleme care nu existasera pana atunci.
Medicul de familie mi-a dat tratament pentru stomac si am plecat acasa, desi era foarte ingrijorata de starea mea si insista sa sun la 112 si sa chem salvarea inca de la inceput. Pe parcursul urmatoarelor zile m-a sunat si de 3-4 ori pe zi sa vada cum ma mai simt, cum evolueaza boala, sa schimbe tratamentul daca e nevoie. Era foarte speriata, pentru ca a avut un pacient care tot asa refuza sa mearga la spital si cand s-a dus a fost prea tarziu. Era de-a dreptul panicata in timp ce eu tot credeam ca e o forma usoara si o sa ma tratez acasa.
In cursul urmatoarelor zile a aparut tusea, a aparut febra si am inceput sa monitorizez cu pulsoximetrul de pe telefonul meu Note 8 saturatia de oxigen din sange, chiar am intrebat pe facebook daca a comparat cineva micul senzor de pe telefon cu un pulsoximetru mai serios.
Urmatoarele zile, fiind cu febra mai mereu, imi sunt destul de neclare, stiu totusi ca in cursul saptamanii am comandat la farmacie un set de doua teste rapide cu antigen pentru a vedea daca am covid-19, atat eu cat si sotia mea am intrat in autoizolare. A doua zi seara au ajuns si testele la noi prin intermediul unui prieten. Primul test, in care am bagat betisorul in nas a fost negativ, dar a doua zi dimineata am decis sa folosesc si cel de-al doilea test din pachet, cu riscul de a contamina probele, asa ca dimineata am scuipat in palma mucoasa din gat care venea din zona palatului nazal si am luat o mostra pentru test direct din palma. 10 minute mai tarziu aparuse o linie usoara rosiatica semn nu tocmai bun si ca as putea fi infectat, desi tusea, febra, deja semnele erau din ce in ce mai clare. Nu aveam inca probleme de respiratie sau nu diferite de cele ale unei stari febrile cum e la raceala, crampele la stomac persistau, nu mancam nimic toata ziua ca nu puteam.
Dupa testul rapid nr. doi am aflat de un prieten care in decembrie avusese fix aceleasi simptome ca si mine. Asa ca Joi 29 ianuarie m-am programat de urgenta la Gral pentru un test covid cu rezultatele in max 24 de ore (a fost scump dar a meritat) si Vineri 30 ianuarie eram la Gral la testat. Desi asteptam rezultatele a doua zi, seara pe la ora 19:00 am primis SMS cum ca sunt confirmat, 20 de minute mai tarziu a venit si un document oficial pe e-mail, stiam ca urmeaza sa fie informat si DSP-ul, am intrat oficial in carantina si eu si sotia timp de 14 zile (cum avea sa ne confirme si cei de la DSP si Politia ulterior). Dana nu avea inca absolut nimic, chiar se gandea ca nu se poate duce la scoala sa se ocupe de examene si ca ne incurca socotelile izolarea asta.
A urmat noaptea de vineri spre sambata, o noapte in care paream mai bine doar ca in timpul somnului parea ca am uitat sa respir. Nu aveam probleme de sufocare, pur si simplu ma trezeam ca nu mai respir, ca muschii plamanilor s-au oprit si ma trezeam speriat din somn. Dupa astfel 2 de episoade m-am ghemuit pe canapeaua din sufragerie si ma chinuiam sa nu adorm, pentru ca daca adorm simteam ca muream, oxigen parea sa am in plamani. Am stat pana pe la 5-6 dimineata respirand fortat ca sa nu uit sa respir. Si cu cateva zile inainte aveam accese de tuse de 10-15 minute, luam un paracetamol si pe urma eram mai bine.
Dupa noaptea respectiva si cateva discutii dimineata cu medicul de familie am decis sa sun pentru prima oara la 112 si sa chem salvarea, asa ca Sambata 30 ianuarie la ora 9.55 am sunat la 112 (stiu din istoricul telefonului exact ora). Dana facea bagajele pentru spital.
Am luat medicamentele de dimineata, antibiotic, vitamine, paracetamol, cand au ajuns pe la 10 cei de la salvare scazuse si temperatura la un 36.7 parca, respiram bine, saturatia de oxigen indica 95-96% pe aparatul lor, si cam cu doua procente mai jos pe telefonul meu, mi-au explicat ca-s bine, ca-s un caz usor si ca m-am speriat eu azi-noapte. Adevarul e ca intr-adevar eram bine si credeam ca asta a fost, ca ce e mai greu a trecut, deja erau 10 zile de la primele simptome, am zis ca inca 2-3 zile si se fac cele 14 zile si gata ma fac bine.
Duminica insa nici temperatura nu parea sa mai scada dupa ce luam Algocalmin sau Paracetamol o data la 7-8 ore, le alternam pe langa alte medicamente (antibiotic pt stomac, complex de vitamine C+D+Zinc) si altele. Starea de rau era in continuare proasta, oximetrul telefonului meu indica uneori pentru scurte perioade de timp chiar si valori de 88-90 la suta si nu crestea niciodata peste 92-93, inca un semn ca e cam pe la 90 si ca nu e bine.
Inca 2 zile de zacut in pat sau pe canapea, nedormit, nemancat, luni la pranz dupa inca o sesiune de consultanta cu medicul de familie, a decis ca de data asta suna ea la salvare si ii cheama. Mi-am dat seama si eu ca nu e de joaca si aveam deja de vreo 2 zile bagajele de spital pregatite. Intre timp am inceput sa-mi fac si un mic testament, sa explic parintilor mei ca daca se intampla ceva (spre panica lor totala) sa stie in ce banci am conturi, cati bani sunt in ele, cine are de primit banii la lucrarile care se fac la casa si sumele, am schimbat datele de contact intre firma care imi pune peretele de sticla si tatal meu ca lucrurile sa poata continua fara mine sau daca nu mai sunt. Nimic de panica pentru mine, doar sa aranjez lucrurile cat mai simplu pentru familia mea daca directia de mers lua intorsaturi nebanuite.
Asa ca luni 1 februarie, pe la 5-6 seara (cred) a venit salvarea din nou, chemata de catre medicul de familie. Cam aceleasi texte, ca sunt bine, ca nu se stie unde or sa ma duca, ca sa ma gandesc ca nu sunt locuri in spitale si ca ma pot trata acasa ca sunt forma usoara. Le-am explicat ca nu vreau sa raman internat dar ca trebuie sa ma vada un doctor, sa faca o radiografie pulmonara, sa imi ia analize si eu inca speram ca dupa cateva ore o sa ma trimita acasa spunandu-mi ca sunt bine. Au vazut ca nu-s de convins si am mers la salvare ca sa astepte instructiuni.
Pe baza lor, dupa vreo 30 de minute de comunicare cu baza, s-a hotarat ca sunt caz usor si ca merg la Spitalul CFR Ploiesti. Apoi a urmat faza povestita in partea a II-a a seriei de episoade Jurnal de covid-19.
Analize, investigatii, plamanul drept este destul de grav afectat in proportie de mai multe procente (dar prefer sa ramana confidential), am inceput tratamentul.
Primele zile doar in pat, cu masca de oxigen, saturatia la 92-93% chiar si cu masca, daca ma duceam la baie veneam imediat obosit si abia mai respiram si nu stiam cum sa pun masca mai repede. Stare generala proasta, dar tratamentul incepea sa dea rezultate. Am semnat si am inceput si tratamentul cu Remdesivir, dupa fiecare flacon ma simteam din ce in ce mai bine, si timp de o ora dupa doza ma simteam perfect.
Zilele trec, obosesc tot mai putin si dupa 6 zile de tratament, chiar cand se termina si tratamenul cu Remdesivir renunt la masca de oxigen, mai ales ca saturatia incepuse sa stea la peste 95% chiar si daca nu purtam masca 30-40 de minute.
Luni sau marti 8-9 februarie e si ultima oara cand mai port masca de oxigen dupa ce am stat non-stop cu ea mai bine de 8 zile. Precizare, e vorba de masca simpla de oxigen, nu de intubare sau alte chestii mai nasoale care se intampla la ATI.
Timpul prezent, 13 februarie 2020, desi scriu la articolul acesta de vreo doua zile mai ales ca am studiat atent datele pentru a fi cat mai precis puse in articol si cat mai detaliat, iata ca am ajuns aproape de final. Nu stiu inca daca va urma sau nu si o parte a IV-a, speram sa il public cand am iesit deja din spital dar se pare ca mai dureaza catev zile de tratament.
Sunt bine de aproximativ 4 zile, cel mai probabil aveam toate sansele ca la ora asta sa fiu acasa doar ca au aparut niste mici complicatii pe parcurs, complicatii care nu au nici un fel de legatura cu covid-19 si despre care nu o sa vreau sa dau detalii din motive personale. Nu e ceva grav si care nu s-ar putea trata si acasa, dar doamna doctor au decis ca e mai bine sa fiu sub observatie decat sa apara vreo complicatie si sa revin la spital. Tratamentul meu de covid era aproape incheiat cand a aparut aceasta mica complicatie, oricum la ultimele analize totul era foarte bine, nu mai am temperatura de multe zile, nu am niciun fel de stari proaste, cu alte cuvinte sunt foarte bine in momentul asta, m-a cam plictisesc singur in salon si caut sa nu lucrez la laptop toata ziua ca sa nu adaug prea mult stres sau extra-efort in viata mea. De doua zile Dana e mai bine si ea, desi e inca sub tratament covid-19 in momentul acesta.
Cel mai probabil joi-vineri, adica pe 18-19 februarie o sa ies din spital (cam in 5-6 zile), eu parca as vrea si mai repede daca e posibil dar am incredere in medicii de aici si in deciziile pe care le iau.
Frigiderul de la salonul 17
Am si o intamplare amuzanta la final de articol, si am zis ca nu se poate sa nu va povestesc despre asta. E un frigider Zanussi, destul de nou si de modern, dar compresorul lui e din alt film, as putea spune ca „e dus cu capul„. Am mai stat in hoteluri cu frigider in camera de-a lungul vietii, am mai auzit compresoare care sa faca galagie sau zgomote mai ciudate, ca de, asa fac astea, dar asta e demn de Romanii au talent. In primele nopti auzeam pasi prin salon, m-am trezit, am identificat ca e de la frigider, in alt moment imi da impresia ca s-a umplut cu apa si o toarna pe jos, mai are si niste pacanituri ca si cum ai zice ca face scurt circuit, in alta noapte ma jur ca a „mieunat”. Tot in seria de sunete ciudate, o data la doua nopti scartaie ca si cum s-ar deschide o usa. O sa ziceti ca exagerez, dar va spun, are talent si daca il pui intr-o casa de groaza are tot ce ii trebuie sa ingrozeasca turistii. Eu nu am vazut compresor care sa scoata atatea sunete diferite in viata mea, era demn de mentionat in articol.
La final
Sper/cred ca acesta este ultimul articol din serie, nu se stie niciodata insa. Mai am o idee de articol „Sfaturi de pe patul de spital” pe care nu m-am hotarat daca o sa il scriu sau nu inca, unde o sa vin cu niste pareri proprii, poate unele chiar controversate despre cum vad eu sistemul sanitar romanesc, despre cum am vazut eu ca functioneaza lucrurile in spital, despre ce mi-a placut si ce as imbunatati, dar sa vedem.
Pana atunci sa ne revedem cu bine, aveti grija ca nu e de joaca cu virusul asta si, desi sunt multe cazuri mai simple ca o raceala, unele putin mai complicate cum a fost al meu si unele chiar grave, nici nu vreau sa stiu cum stau lucrurile la ATI, stiind prin ce am trecut eu intr-o forma oarecum usoara a bolii.
Comments are closed.