V-am vorbit vreodata despre visele mele, despre ceea ce imi doresc eu de la viata? V-am spus vreodata de ce sunt eu pasionat de antreprenoriat? V-am povestit vreodata despre momentul cand am sa plec?
Visez mereu la ziua cand am sa pun mare pe blog un titlu: Am plecat. Si nu, aceea nu va fi ziua cand blogul acesta se va inchide, va fi ziua in care voi incepe sa-mi traiesc visul. Va fi ziua in care mi-am facut bagajele si am plecat in cea mai mare aventura a vietii mele. Va fi calatoria perfecta, desi sunt constient de pe acum ca voi avea de trecut peste multe obstacole.
Unde vrei sa pleci?
Daca ma intrebati unde am de gand sa plec… o sa va spun ca nu stiu si ca oriunde este un raspuns la fel de bun. De fapt nici nu conteaza directia in care voi pleca, probabil voi lua primul avion sau tren catre o directie total aleatoare. Sau poate o sa aleg cu cateva saptamani inainte prima destinatie. Voi sta acolo o perioada, apoi voi pleca mai departe. Iar visul meu este sa calatoresc prin intreaga lume pe o perioada de 10-20 de ani. Sa stau pe ici, pe colo, sa cunosc oameni, mentalitati, obiceiuri.
Lucrez deja la asta, ma gandesc ca dupa ce pragul veniturilor din online vor trece de 1000 de euro pe luna, voi putea pleca prin Romania, un fel de pregatire inaintea marii calatorii, iar cu cateva mii de euro lunar pot sta aproape oriunde pe glob. Si daca stau sa ma gandesc, aproape intreaga mea viata m-am pregatit pentru momentul acela.
Inca de mic copil, parintii mei obisnuiau sa calatoreasca cu cortul prin intreaga tara. Nu am multe amintiri din perioada aceea, dar stiu ca pana la varsta de 10 ani am fost in fiecare an la mare, chiar de la varsta de 1 an si cateva luni. Apoi, dupa ce m-am casatorit, am plecat prin Romania. Imi aduc aminte ca la una dintre numeroasele mele aventuri de genul acesta, am oprit la marginea orasului la o benzinarie, am facut plinul si tot din benzinarie am cumparat o harta. Asa ne-am hotarat sa vizitam zona de sud a tarii, Baile Herculane, Biserica Densus si multe altele. Au existat calatorii si aventuri si inainte de 2007, dar din pacate nu exista blogul pe atunci, ca sa va arat poze si sa va dau sa cititi despre ele.
Apoi imi aduc aminte de temerile de a parasi tara, de visul de a ajunge la GardaLand si de tentativa timida de a merge cu masina pana in Austria in spatele altei masini, a unei rude care locuieste in Viena. Dupa trei zile de colindat strazile din Viena, am prins curaj si am plecat spre GardaLand si Venetia. Apoi au urmat calatoriile catre pistele de schi ale Austriei si 2 ani mai tarziu catre partiile de schi din Franta.
Apoi s-a intamplat acel accident in timp ce plecam spre Austria la ski (o alta aventura despre care v-am povestit atunci). Accident care m-a facut sa las multe temeri deoparte si sa iau, cateva luni mai tarziu, una din cele mai importante hotarari din viata mea; si anume sa plec in Japonia. Imi aduc aminte si acuma comentariile „prietenilor” din online care spuneau „Haotik nu pleaca nicaieri„. Imi aduc aminte si acuma zilele in care saream peste masa de pranz la munca pentru a pune fiecare banut deoparte, sa-mi realizez visul. Si am facut-o si pe asta; si desi a fost greu, am relatat in fiecare zi despre tot ce vedeam si auzeam pe acel taram indepartat.
Intors de acolo, mi-am dat seama ca pot calatori oriunde pe glob. Ca visul meu nu mai este atat de departe de realizat si am inceput sa lucrez la asta. Si nu e usor, dar privesc cu bucurie catre viitor si catre ziua aceea cand voi scrie pe blog „Am plecat„.
In afara aventuroaselor calatorii catre necunoscut din afara tarii, am experimentat aventura si pe teritoriul tarii. In doze mai mari in Turul Romaniei 2010, dar si in doze mai mici prin judet – #explorePH. Am bagat masina in mijlocul mlastinii la Corbu si am urcat cu ea noaptea pana sus, prin padure, la scarile care duceau la Pestera Scarisoara. Am traversat Transalpina pe vremea cand nu era pic de asfalt pe ea si exista doar un drum forestier impracticabil. Am urcat si cu piciorul cand a fost nevoie, pana sus la Curmatura Bucurei sau pe varful Omu. Iar cand calatoria era o simpla iesire la un gratar, am avut noi grija sa o transformam in aventura.
Calatoresc printre zeci de amintiri pe care acest articol mi le-a trezit si ma gandesc daca mai e nevoie sa demonstrez cuiva ca sunt calatorul legendar.
Aventura continua…
Indiferent daca voi castiga sau nu in cadrul campaniei The Voyage, stiu ca aventura mea continua. Chiar in momentul in care se publica acest articol, eu sunt undeva prin tara in zona de sud, pregatind noi povesti despre calatoria mea. Nu stiu ce v-as putea povesti despre cea mai cea aventura pe care am avut-o, pentru ca insusi blogul acesta este o aventura, o poveste a celor mai nebunesti lucruri pe care le poate face un om. Si cu toate acestea, cea mai frumoasa aventura a vietii mele se cheama Dana si are legatura cu calatoriile, pentru ca intotdeauna, in toate nebuniile de care v-am povestit mai sus, mi-a fost alaturi.
In ochii mei, dupa ce am citit despre atatea aventuri si dupa ce am aflat ca ai avut curajul de a vizita Japonia, chiar ai devenit calatorul legendar.
Multumesc Vienela pentru sustinere. Azi am pus o noua piatra la temelia visului asta. Sau prima piatra daca se poate spune asa. Asta ma face sa cred ca zilele pana voi pleca sunt tot mai putine.
Visul tau e si visul meu… Bafta! Have fun! :*
Un drumet insotit de propriul vis al calatoriei are ziua mai mare. Bafta 🙂
Multumesc.
Da te-ai plimbat nu gluma.
Azi mi s.au intamplat minuni..fiindca astept cel putin una in fiecare zi..si nu stiu ce caut aici..dar de vreo 8 luni bune practic Legea Atractiei studiata di despachetata in cele 10 legi mai mici..si acum sunt la blogul unui tip care are acelasi vis ca mine! wow! nu imi vine sa cred..dar cred..ca daca ai credinta cat un bob de mustar poti muta si muntii! Si eu abia astept Sa Plec! Vad zilnic in ochii mei avioane..vad oceanul si eu sunt toata in alb si am frech.uri in jurul sezlongului…vad…vad…vizualizez…atreg multe lucruri..in 8 iunie am inceput o carte de scris..si azi ma indrept spre sfarsitul ei..habar nu am avut ca o voi incepe..dar ma gandisem in adancul inimii mele la ea..si…la 1 septembrie se termina de scris…este magie…e nebunie..e credinta incapatanata…e taria de a recupera timpul pierdut…e dorinta de a urca..ca de acolo sa poti sa ajuti pe ceilalti..oamenii valoreaza cel mai mult…nu banii…cu banii se pot face lucrari mari si bune..inalte,pentru oamenii nostri! Felicitari..poate ne intalnim la plecare in otopeni! Succes!
Eu cred ca plec cu trenul 🙂 De fapt ce conteaza cu ce plec…
Si …. ai castigat. Felicitari!
Multumesc frumos.
felicitări pentru premiu!
Felicitari, Dragos! Sa povestesti atat de frumos d-acolo, incat sa fim mai invidiosi decat suntem acum. 🙂
O sa va povestesc, desi am inteles ca mai dureaza putin, abia am timp sa imi perfectionez si limba engleza ca o sa va povestesc si in engleza la un moment dat.
Felicitari, Dragos! Ne pregatim de o iesire la bere sau mai asteptam?:)))
Vienela: sa vedem, vreti blogmeet la Ploiesti?
Am vrea, mai ales ca m-am intalnit zilele trecute cu Livia la sala Europa de la primarie… Poate reusim sa facem ceva frumos legat de chestia aceea.
Eu din pacate am programul foarte incarcat in urmatoarea perioada. O sa plec si in Grecia peste 2 saptamani. Abia prin toamna daca apuc sa organizez ceva.
E bine si la toamna, daca poti programa ceva inainte de 28 septembrie.
Pe 25 sept sau cu cateva zile inainte plec in Cehia, poti vedea programul meu de calatorii pe http://LegendaryTraveler.com (o sa calatoresc foarte mult in urmatoarea perioada a vietii) Ceea ce am scris in articolul castigator a fost chiar pe bune scris nu ca sa castig.
Adica in articolul asta ca nici nu mai stiu la ce comentez pe aici 🙂 Credeam ca sunt comentarii la art de azi :))) Mea culpa.